Vulcanul de la Racoş

Acolo unde Munţii Perşani întâlnesc Dealurile Homoroadelor, la ieşirea Oltului din cel de-al doilea defileu din cele trei pe care le-a tăiat în lungul Carpaţilor, „odihneşte” cel mai recent vulcan de pe teritoriul românesc. Acesta a erupt ultima dată în urmă cu aproximativ 683 de mii de ani, formând cele mai noi roci din Carpaţii românesti. Industria extractivă din regiune a „construit”, involuntar, cel mai educativ sit geologic din România. În perimetrul Dealului Hegheş au existat trei exploatări de scorie vulcanică şi bazalt, care au scos la iveală erupţia efuzivă a vulcanului (silenţioasă), în care lavele bazice se depuneau mai întâi în coloane prismatice, apoi în bancuri orizontale.

Prin procese fizico-chimice care produc temperaturi extrem de ridicate în interiorul Pământului, rocile se topesc şi iau naştere gazele naturale. Acestea produc o serie de presiuni uriaşe pe scoarţa terestră, iar acolo unde aceasta opune o rezistenţă mai mică, presiunea se descarcă sub forma unei erupţii vulcanice – ieşirea magmei la suprafaţă. De obicei, scoarţa terestră este mai slăbită acolo unde există contacte între plăcile tectonice. La contactul cu atmosfera, lava vulcanului Racoş s-a răcit, formând actualele tufuri vulcanice. Aceste fragmente de rocă sunt cunoscute pentru utilizarea lor ca piatră „ponce”, deosebit de populară. Totodată, prin răcirea cenuşilor, au luat naştere scoriile vulcanice – pe româneste: zgura, cea pe care o vedem pe terenurile de tenis.

La câteva sute de metri faţă de crater, întâlnim aflorimentele de lavă bazică răcită. Aceasta se depunea gravitaţional în scoarţa terestră, în forme prismatice hexagonale.

Vulcanismul din interiorul curburii Carpaţilor nu este cel din urmă „martor al acuzării” pentru ciocnirea plăcilor moesică şi transilvană. Prin procesul de subducţie, placa moesică se deplasează în continuare spre nord-vest, alunecând pe sub cea transilvană şi producând cutremurele pe care le resimţim şi astăzi.

Localitatea Racoş nu se mândreşte numai cu monumentele naturale. La adăpostul înaltelor dealuri de până la 820 de metri (Tipia Racoşului), vatra satului secuiesc conservă un monument de arhitectură nobiliară medievală: Castelul Sükösd-Bethlen, atestat în secolul XVII. Ansamblul, cu caracter de cetate fortificată, a fost în stăpânirea a două familii nobile din Transilvania, de unde şi-a atras şi numele actual.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s