Trenul dintre Anina şi Oraviţa

Situat la 36 de kilometri sud faţă de Reşita, Anina este al doilea oraş ca importanţă economică din Munţii Banatului. Acum mai mulţi ani, aici funcţiona termocentrala bazată pe şisturi bituminoase (resurse locale), foarte poluantă. Tot la Anina a funcţionat şi mina de cărbuni, situată în nordul oraşului, imediat lângă calea ferată spre Oraviţa. De altfel, Anina este prin tradiţie un oraş industrial minier. La ieşirea spre Băile Herculane, spre sud-est, oraşul Anina înglobează localitatea Steierdorf (toponim german), dincolo de care şoseaua naţională traversează Cheile Minişului şi trece pe lângă Cascada Bigăr, monument al naturii.

Principalul obiectiv turistic al Aninei de astăzi este… calea ferată! Cea mai spectaculoasă arteră feroviară din România are 33 de kilometri şi face legătura între oraşele cărăşene Anina şi Oraviţa, traversând 10 viaducte şi 14 tunele săpate manual în stâncă, pe vremea Imperiului Austriac. Calea ferată era necesară pentru transportul de cărbune din Munţii Banatului către Dunăre, apoi în restul imperiului. La finalizare, în anul 1863, aceasta s-a racordat la prima cale ferată de pe actualul teritoriu românesc, cea dintre Oraviţa şi Baziaş, construită între anii 1847 şi 1854, supranumită şi „linia cărbunarilor”. Stabilirea noii graniţe dintre Serbia şi România din anul 1919 a fragmentat drumul de fier în trei sectoare, de o parte şi de alta a liniei de demarcaţie, ulterior ajungându-se la desfiinţarea legăturii pe porţiunea Iam – Biserica Albă (Serbia) – Baziaş.

Supranumit „Semmeringul bănăţean”, traseul începe din Gara Anina spre nord, trecând chiar printre ruinele minei de cărbuni. Urmează urcuşul pe versantul stâng al râului Gîrlişte (Anina), care formează de asemenea un sector de chei (poate fi străbatut în circuit din Anina). Prima staţie se numeşte chiar Gîrlişte, iar a doua este Ciudanoviţa, un vechi centru de exploatare a uraniului, cu mine închise şi foarte periculoase pentru localnici sau pentru turiştii care se expun involuntar. Alte trei opriri înainte de staţia terminus sunt în staţiile Lişava, Dobrei şi Brădişoru de Jos. Trenul, dotat cu vagoane vechi şi locomotivă Diesel LDH (singurele ale căror dimensiuni le permit strecurarea prin tunelele înguste), mai circulă numai o dată pe zi. Ca alternativă de transport, există şoseaua naţională care urcă prin Pasul Marila.

Conductorul, conştient de rolul de ghid turistic pe care îl are, îi opreşte pe cei mai curioşi să scoată capul sau aparatul foto pe fereastră, pentru că trenul se apropie de multe ori la doar câţiva centimetri de pereţii calcaroşi. În scop fotografic, ghidul nostru ne deschide de obicei uşa ultimului vagon.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s