Ascensiune pe Piatra Dragoslavelor | 04.11.2017

Pentru acest eveniment mai facem înscrieri numai pe lista de rezerve.

Vă propun o drumeţie montană de dificultate medie în spaţiul Munţilor Leaota, pe poteci din ce în ce mai uitate de montaniarzi, care ne vor conduce pe Piatra Dragoslavelor (1435 m), cunoscută şi ca Piatra Caselor, Prislop sau Vârtoapele. Aveţi nevoie de echipament de munte şi de un minim de antrenament, pentru că diferenţa de nivel este de 800 de metri la urcare şi tot atât la coborâre.

Ne vedem sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 05:45, la Piaţa Unirii din Bucureşti, în imediata apropiere a accesului la metrou de la Hotel Horoscop. La ora 06:00 se învârte roata autocarului, iar în jurul orei 07:30 facem un scurt popas la benzinărie. La ora 09:30 pornim pe traseul montan Dragoslavele (biserică) – Valea Caselor – Piatra Dragoslavelor – Valea Luncii – Dragoslavele (biserică). Traseul se parcurge în aproximativ 6 ore, care includ o pauză de picnic (cu mâncare de acasă). Ajungem la Bucureşti în jurul orei 19:00, în acelaşi punct, Piaţa Unirii.

Echipamentul necesar se constituie din bocanci şi rucsac în care să aveţi mâncare şi apă, precum şi pelerină de ploaie, haine de schimb, căciulă, mănuşi, lanternă. Programul zilei nu ne permite oprirea la un restaurant.

Preţul aplicaţiei este de 80 de lei (include transport cu autocar). Înscrierile se fac exclusiv prin e-mail, în care o să vă rog să menţionaţi numele tuturor persoanelor înscrise.

Vă mulţumesc frumos!

Andrei Ionel – geoarhiva@gmail.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s