Ciucaș și viniluri la Cabana Silva, 21-22 iulie 2018

Arhiva de Geografie și Proiectul Divinil vă invită din nou pe munte.

Masivul Ciucaș are o altitudine maximă de 1954 de metri și se compune din două culmi principale: Bratocea-Ciucaș (obiectiv din prima zi) și Zăganu-Gropșoare (obiectiv în cea de-a doua zi).

Ne vedem sâmbătă, 21 iulie, de la ora 05:45, la Piaţa Victoriei din Bucureşti, în parcarea mare centrală. La ora 06:00 se învârte roata autocarului. La ora 09:00 plecăm cu rucsacul în spate pe traseul montan Pasul Bratocea (1263 m) – Culmea Bratocea – Vârful Ciucaș (1954 m) – Cabana Ciucaș – Cabana Silva (Muntele Roșu). Traseul se va parcurge în circa 7 ore. Vom face o pauză de masă caldă la Cabana Ciucaș, apoi reluăm drumeția. La ora 17:30 sosim la Cabana Silva și facem cazarea – ÎN CONDIȚII DE TINERET – în căsuțe din lemn de 2 locuri, dotate cu curent electric. Toaleta și dușurile sunt la comun. La bufetul cabanei se poate servi contra cost suplimentar o masă caldă (prețuri de cabană).

La ora 18:00 Victor Hariton porneşte sesiunea de muzică de pe vinil. Din colecţia impresionantă cu care vine, menţionez: Celelalte Cuvinte, Phoenix, Timpuri Noi, Jethro Tull, Metrock, Pink Floyd, Jesus Christ Superstar, Mircea Baniciu, jazz, blues, funk, folk, classic rock, lăutari etc. – îl aşteptăm pe Victor să completeze acest paragraf! Puteţi aduce discuri de acasă dacă aveţi!

Duminică 22 iulie începem ziua cu micul dejun de la ora 07:00 – se servește pe cont propriu din ceea ce vă aduceți de acasă, sau contra cost suplimentar la bufetul cabanei. La ora 08:30 plecăm cu rucsacul în spate pe traseul Cabana Silva – Muntele Roșu – Vârful Zăganu – Piscul Turiștilor – Mănăstirea Cheia. Traseul se va parcurge în circa 6 ore. La ora 14:30 ajungem la Mănăstirea Cheia, pe care o vizităm. Urmează o pauză de masă la un restaurant din stațiunea Cheia. La ora 20:00 sosim la București, Piața Victoriei.

Echipament strict necesar: condiție fizică pentru drumeție montană de dificultate medie, bocanci de munte, rucsac de munte atent pregătit pentru a fi cărat în spate pe trasee, sandvișuri, 2 litri de apă, protecție solară, pelerină de ploaie, lanternă bună individuală, haine concepute pentru efort susținut, trusă medicală de bază.

Detalii tehnice asupra deplasării noastre:

– se merge în grup de circa 35 de persoane;

– pe traseul din prima zi vom putea servi o masă caldă la Cabana Ciucaș, apoi la bufetul Cabanei Silva;

– pe traseul de a doua zi vom putea servi o masă caldă la Cheia;

– kilometri cu autocarul: 150 prima zi, 130 a doua zi; drumul conține serpentine;

– autocarul nu urcă la cabana noastră, va fi parcat în stațiunea Cheia.

Preţul aplicaţiei este de 200 de lei.

Preţul de 200 de lei include:

– transport cu autocarul şi tot ceea ce ţine de acesta;

– cazare la căsuțe din lemn de 2 persoane, acces la curent electric, toaletă comună, dușuri comune;

– ghidaj şi organizare;

– petrecerea cu viniluri.

Preţul de 200 de lei NU include masa! Aveți detalii mai sus despre modalitățile de servire a mesei.

Data limită a efectuării plăţilor este 13 iulie, dincolo de care locurile solicitate, dar neachitate, se consideră libere şi disponibile. Plata se va face obligatoriu prin transfer bancar în contul Geoarhiva SRL. Data limită de 13 iulie este cea a procesării transferului bancar.

Înscrierile se fac prin următoarele metode, la alegere:

– formular de participare: CLICK AICI PENTRU FORMULAR

– email: geoarhiva@gmail.com

– mesagerie privată Facebook – mesaj către pagina Arhiva de Geografie.

Pentru validarea ulterioară a înscrierii, veţi fi rugaţi să specificaţi numele tuturor persoanelor înscrise, apoi datele personale ale plătitorului, necesare emiterii facturii.

Vă mulţumim frumos,

Victor Hariton DJ,

Andrei Ionel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.