Circuitul medieval Veliko Târnovo, 15 decembrie 2018

Arhiva de Geografie vă propune circuitul celor trei coline pe care se întinde orașul medieval Veliko Târnovo, capitala celui de-al doilea Țarat Bulgar în secolele XII-XIV, adică cel mai important oraș dintre Carpați și Câmpia Traciei.

Ne vedem sâmbătă, 15 decembrie, începând cu ora 06:45, la PIAȚA VICTORIEI, afară, în parcarea mare centrală. Cel târziu la ora 07:00 suntem deja în mișcare cu autocarul, urmând să facem o serie de popasuri pentru formalitățile vamale, schimb valutar și benzinărie. La ora 11:00 sosim la Veliko Târnovo și pornim în turul pietonal de circa 8 kilometri care atinge cele trei coline pe care s-a dezvoltat orașul: Țareveț, Trapezița și Sveta Gora. Primele două coline se remarcă prin cetățile omonime, conservate și valorificate turistic, iar cea de-a treia se remarcă prin parcul omonim, acolo unde s-a amenajat un spectaculos punct de panoramă asupra ambelor dealuri vecine, străjuite de ziduri de cetate. Circuitul va atinge și centrul istoric al orașului – obiective incluse în traseu: Casa Sarafkina (bijuterie arhitecturală a Bulgariei, cunoscută pentru rezistența ei, la câțiva metri dedesubt fiind construit tunelul feroviar) și Muzeul Închisorii (expoziție de tactici medievale de tortură și lipsire de libertate).

Petrecem 6 ore pe traseul orașului, urmând ca cel târziu la ora 17:30 să plecăm spre București, unde ajungem aproximativ la ora 21:00 (totuși există șanse reale de a întârzia spre 22:00, în funcție de traficul din vamă și condițiile meteo).

Detalii tehnice asupra deplasării noastre:

  • pentru acest circuit nu sunt necesare un echipament special sau condiție fizică deosebită (se va merge pe străzile din oraș cale de 8 kilometri, pante mici);
  • strict necesar: Cartea de identitate sau Pașaportul pentru trecerea frontierei, apă și sandvișuri (nu avem în program o oprire la restaurant, preferăm să renunțăm la masă în favoarea traseului cultural);
  • kilometri cu autocarul = 360, inclusiv șosele cu serpentine;
  • accesul la Țareveț, Trapezița, Sarafkina și Muzeul Închisorii se face (opțional) contra cost suplimentar, tarifele sunt modice (total circa 25 Leva) și se achită la casele de bilete de la fiecare obiectiv, individual;
  • plățile în Bulgaria se fac în LEVA fără excepție, va trebui să schimbați în București sau să folosiți casele de schimb sau bancomatele din Veliko Târnovo; 1 Leva = 2,5 Lei = aprox. 0,5 Euro;
  • cine dorește, poate să își asume propriul traseu prin oraș după bunul plac, cu condiția esențială de a se prezenta la autocar la ora întâlnirii, 17:00;
  • data limită pentru efectuarea plății aplicației este 7 decembrie (data procesării transferului bancar), dincolo de care locurile solicitate, dar neachitate, se consideră libere și disponibile;
  • plata se efectuează numai prin transfer bancar (detalii mai jos).

Preţul aplicaţiei este de 100 lei și include transportul cu autocarul, ghidajul și organizarea. Prețul nu include biletele de intrare la obiective.

Plata se face prin transfer bancar în contul (lei) Geoarhiva SRL, CUI 38009864, sediu social Splaiul Independenței, nr. 273: IBAN = RO83 INGB 0000 9999 0702 6194

Înscrierile se fac prin următoarele două metode, la alegere:

– email: geoarhiva@gmail.com

– mesagerie privată Facebook – mesaj către pagina Arhiva de Geografie.

Pentru validarea ulterioară a înscrierii, veţi fi rugaţi să specificaţi numele tuturor persoanelor înscrise, apoi datele personale ale plătitorului, necesare emiterii facturii.

Vă mulţumesc frumos,

Andrei Ionel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.