Banatul Românesc și Sârbesc, 26 aprilie – 1 mai 2019

Petreceți alături de Arhiva de Geografie mini-vacanța de Paști și 1 Mai în inima Banatului, la Timișoara. Structura zilelor pe care se va întinde evenimentul este următoarea: de vineri 26 aprilie până luni 29 aprilie = zile libere cu ocazia Sfintelor Paști; marți 30 aprilie = ZI LUCRĂTOARE, aveți nevoie de concediu (deși de regulă se face punte); 1 Mai = zi liberă (Ziua Muncii). Cazarea va fi în punct unic – 5 nopți la Timișoara – urmând să efectuăm 4 circuite de o zi, conform descrierii de mai jos.

Pentru a participa la traseul montan din Cheile Nerei vă rog să veniți cu echipamentul strict necesar: bocanci, rucsac pentru o zi, haine destinate mișcării. Traseul are o dificultate medie (dar este accesibil și începătorilor bine echipați și obișnuiți cu mișcarea).

Obiectivele noastre:
– orașul Timișoara
– orașele Vârșeț și Zrenjanin din Banatul Sârbesc
– biserica-mausoleu de la Bobda
– Cheile Nerei – traseu montan, dificultate medie
– trenul Anina-Oravița
– satul de croați Carașova;
– Reșița – expoziția de locomotive
– situl rural Charlottenburg
– Lipova, Cetatea Șoimoș, Mănăstirea Romano-Catolică Sfânta Maria Radna
– orașul Arad – centru.

Ziua 1 = 26 aprilie. Stația de metrou EROILOR, ora 06:00 (pentru a vă alege locurile preferate în autocar, puteți veni cu 15-20 de minute mai devreme). Plecăm întins de la București către Timișoara, unde ajungem în jurul orei 15:00 și ne cazăm pentru următoarele 5 nopți la Hotelul Imperial Premium (3 stele) aflat în zona pericentrală a orașului. Cazarea se face numai în camere duble (twin sau matrimoniale). După ora 16:00 vom programa un tur pietonal organizat al centrului Timișoarei, care va atinge principalele obiective (Cartierul Cetate, Piața Victoriei, Splaiul Begăi).

Următoarele 4 zile vor fi rezervate celor 4 opționale, după cum urmează mai jos. Vom stabili ordinea efectuării opționalelor în funcție de condițiile meteorologice și de poziția în calendarul sărbătorilor.

OPȚIONAL A: Timișoara – Vârșeț – Zrenjanin – Bobda – Timișoara. În această zi vizităm cele mai frumoase și mai importante orașe din Banatul Sârbesc, cu un popas spre final la puțin cunoscutul Mausoleu de la Bobda, un monument de valoare al regiunii. Vârșeț este poarta de intrare în Serbia dinspre Timișoara, iar Zrenjanin (pe numele românesc Becicherecul Mare) este frățiorul Timișoarei de pe malul Begăi. Pentru această zi este obligatorie prezentarea Cărții de Identitate sau a Pașaportului la frontiera dintre Serbia și România. Moneda locală a Serbiei este Dinarul sârbesc (RSD): 1 LEU = 25 RSD, 1 EUR = 118 RSD; vom face un popas dedicat schimbului valutar în Vârșeț, pentru micile cheltuieli personale (nu există cheltuieli fixe obligatorii).

OPȚIONAL B: Timișoara – Sasca Montană – Cheile Nerei – Cărbunari – Timișoara. Aceasta este o drumeție montană de dificultate medie, care va dura circa 7 ore și care va străbate sălbaticul sector creat de Nera la contactul cu Munții Banatului, cu tunele, peșteri, poduri și alte pasaje care ne vor pune la încercare spiritul de aventură. Pentru această zi nu există cheltuieli fixe obligatorii.

OPȚIONAL C: Timișoara – Oravița – Anina – Reșița – Timișoara. Ziua este dedicată istoriei feroviare, vom parcurge cea mai spectaculoasă cale ferată din România, supranumită Semmering-ul Banatului. Calea ferată a fost inaugurată în 1863, fiind o prelungire a celei dinspre Baziaș, cu scop industrial (accesul la bazinul carbonifer al Aninei). Deosebita lucrare a inginerilor vremii are 9 viaducte și 14 tunele. Continuăm apoi incursiunea în Munții Banatului cu un scurt popas în satul de croați Carașova, apoi un altul la expoziția de locomotive de epocă din Reșița. Pentru această zi nu există cheltuieli fixe obligatorii.

OPȚIONAL D: Timișoara – Charlottenburg – Lipova – Șoimoș – Radna – Arad (centru) – Timișoara. Cel de-al patrulea opțional descrie un circuit clasic pentru timișoreni, cu obiective foarte cunoscute în zonă. Situl rural Charlottenburg – Șarlota – este construit într-o formă de cerc, undeva în secolul XVIII, colonizat fiind cu italieni, francezi și germani, construcția fiind coordonată de un funcționar german de la Lipova. Urmează trei popasuri în punctele-cheie ale orașului Lipova: Bazarul Turcesc, Cetatea Șoimoș și Mănăstirea Sfânta Maria Radna, monument istoric impunător. Ultimul popas al zilei, ceva mai scurt, dar cuprinzător, va fi în centrul orașului Arad, în zona Primăriei. Pentru această zi nu există cheltuieli fixe obligatorii.

Ziua 6 = 1 Mai. Ne mai rezervăm câteva ore pentru o plimbare matinală în Timișoara, apoi plecăm spre București în jurul prânzului, ca să putem ajunge la ora 22:00 la stația de metrou EROILOR, punctul terminus al excursiei noastre prin Banatul românesc și sârbesc.

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți prin expedierea unui mesaj privat spre pagina Arhiva de Geografie sau prin e-mail: geoarhiva@gmail.com – în care să specificați numele persoanelor înscrise și adresa de facturare.

Tariful de participare este de 1100 de lei / loc și include: transportul cu autocarul în toate zilele, cazare 5 nopți (mic dejun) la Hotel Imperial Premium din Timișoara, biletul de tren turistic Anina-Oravița, precum și ghidajul + organizarea. Oferta este unică pentru toate categorile de vârstă. Ulterior înscrierii, vă rog să achitați până la data de 10 aprilie, prin transfer bancar sau depunere numerar la un sediu ING (depășirea datei de 10 aprilie anulează înscrierea, iar sumele achitate în avans nu se restituie).

IBAN = RO83 INGB 0000 9999 0702 6194 (cont în lei)
Beneficiar: GEOARHIVA SRL, C.U.I. 38009864, sediu social Splaiul Independenței, nr. 273.

Vă mulţumesc frumos,
Andrei Ionel

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.