Arhiva de Geografie deschide seria excursiilor de weekend din anul 2020 cu o experiență de trei zile în inima Carpaților Orientali, în sânul comunității de origine maghiară din estul Transilvaniei – adevărat brand de turism românesc. În prima zi cunoaștem tradițiile secuilor, atât pe cele mai vechi, cât și pe cele actuale, cu ocazia parcurgerii Cetății Mikó și a fabricii de bere artizanală din Miercurea Ciuc. A doua zi este dedicată activităților de turism montan și sporturi de iarnă – un tractor ne suie până la Mădăraș, acolo unde schiem și urcăm pe cel mai înalt vârf al secuilor. A treia zi ne întâlnim cu ciutele prietenoase chiar la ele acasă, în parcul natural care le protejează. Toate aceste activități sunt completate de cele două seri magice, cu gulaș, borzaska și alte bunătăți, în cel mai rustic complex turistic din satul de vacanță Izvoare (Comuna Zetea).

Obiective turistice din program:

  • Fabrica de Bere Csíki Sör de la Sânsimion;
  • Muzeul Secuiesc al Ciucului din Cetatea Mikó;
  • complexul turistic Irgó – cazare și masă 2 nopți cu demipensiune;
  • stațiunea pentru sporturi de iarnă Harghita-Mădăraș;
  • Vârful Harghita-Mădăraș (1801 m) – acoperișul secuilor;
  • Parcul de Animale Sălbatice Ivó – drumeție cu ghid local;
  • centrul orașului Odorheiu Secuiesc – timp liber.

Ne vedem VINERI 24 IANUARIE, de ziua Unirii Principatelor, între orele 06:00 și 06:15, la PIAȚA VICTORIEI din București, în parcarea mare centrală. Dacă este necesar sfertul academic, cel târziu la ora 06:30 se învârte roata autocarului. Cu popasuri la fiecare două ore de mers, ne îndreptăm direct către Sânsimion, localitatea în care întâlnim Manufaktúra Csíki Sör – fabrica de bere artizanală. Programul de vizitare cuprinde atât un tur ghidat al fabricii pentru a cunoaște în detaliu tehnologia de producere a berii locale, cât și o sesiune de degustare a berii, însoțită de un platou rece secuiesc. După vizita noastră documentar – gastronomică, avansăm spre centrul orașului Miercurea Ciuc, unde ne așteaptă Muzeul Secuiesc, amenajat în Cetatea Mikó, fortificație în stilul renașterii târzii de la 1631. Cunoaștem vechea comunitate a secuilor prin colecțiile de arte plastice, etnografie, arheologie, arme, științele naturii și artă religioasă. Seara ajungem în satul de vacanță Izvoare (Ivó) și ne cazăm la Irgó – complex turistic format din pensiune, căsuțe din lemn și restaurant. Cazarea fiind cu demipensiune, seara se încheie cu servirea cinei (meniu tradițional local).

Sâmbătă, 25 ianuarie, ne prezentăm la micul dejun de la ora 08:00. La ora 10:00 ne preia faimosul tractor cu remorcă de la Izvoare, cu care parcurgem distanța de 10 kilometri și diferența de nivel de 1000 de metri, până la micro-stațiunea pentru sporturi de iarnă Harghita Mădăraș. Între ora sosirii (circa 10:30) și ora plecării (circa 16:30) avem 6 ore de program liber, în care putem să schiem, să urcăm pe vârful Mădăraș (1801 m, drumeție pentru începători de 2 ore) și să servim un vin fiert / un cârnat / o salată la una dintre terasele de la pârtia de schi. Sosim la Irgó în jurul orei 17:30 și continuăm programul de relaxare și cină, propun să ne strângem cu toții ca la o petrecere.

Duminică, 26 ianuarie, ne prezentăm la micul dejun de la ora 08:00. De la ora 10:00, ne așteaptă ghidul local al Parcului de animale sălbatice Ivó, care ne conduce într-o scurtă drumeție (pentru începători) în care cunoaștem diversitatea faunistică a Carpaților Orientali, chiar alături de reprezentantele acesteia, frumoasele ciute. Pentru că noi mergem acasă la ele și nu invers, trebuie să ne conformăm regulilor casei: nu purtăm haine în culori aprinse și nu ne dăm cu parfumuri puternice. Avem șanse reale de a admira și fotografia în mediul natural și în siguranță mistreți, cerbi lopătari și mufloni, parcul fiind unicat la nivelul României. La orele după-amiezii, în drum spre casă, facem un ultim popas în centrul orașului Odorheiu Secuiesc, acolo unde petrecem timp liber. Ajungem la Piața Victoriei din București în jurul orei 23:00.

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți prin expedierea unui mesaj privat spre pagina de socializare Arhiva de Geografie sau prin e-mail: geoarhiva@gmail.com – în care să specificați numele persoanelor înscrise și adresa de facturare (localitatea, strada, numărul, altele). Răspund numai eu – Andrei Ionel. Factura se emite în format electronic (de obicei după ce se vede plata în extras) și se atașează la conversație.

Tariful de participare este de 550 lei / loc, include:

  • transportul cu autocarul modern și tot ceea ce ține de acesta;
  • loc în cameră dublă (la cerere triplă) cu demipensiune (mic dejun+cină) la Pensiunea Irgó din satul Izvoare, la căsuțe sau în vila mare – vă rog să specificați la înscriere toate cerințele exprese referitoare la cazare;
  • asistența turistică pe toată perioada deplasării și comisionul agenției.

Tariful de 550 de lei NU include:

  • tur ghidat, degustare și platou rece secuiesc la Manufaktúra Csíki Sör = 55 de lei / persoană;
  • acces la Muzeul Secuiesc al Ciucului = 15 lei / persoană;
  • transportul neconvențional cu tractorul la Mădăraș = 15 lei / persoană;
  • drumeția cu ghid local în Parcul de animale = 20 lei / persoană.

Toate acestea se achită la fața locului individual. Vă rog să mă anunțați dacă nu doriți să luați parte la vreuna dintre activități, pentru a comunica un număr cât mai exact de vizitatori.

Ulterior înscrierii, vă rog să achitați tariful de 550 lei până la data de 15 ianuarie, prin transfer bancar sau depunere numerar la un sediu ING (depășirea datei de 15 ianuarie anulează înscrierea).

IBAN = RO83 INGB 0000 9999 0702 6194 (cont în lei)

Beneficiar: GEOARHIVA SRL, C.U.I. 38009864, sediu social Splaiul Independenței, nr. 273.

Excursiile noastre se dedică în general persoanelor active din punct de vedere fizic.

Grup minim = 40 persoane.

Grup maxim = 55 persoane.

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Publicat de Andrei Ionel

geograf

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: