După modelul și direct inspirat de acțiunile din trecut ale unui prieten belgian, Arhiva de Geografie vă invită în premieră la un traseu prin pădurile întinse din jurul capitalei. Mergem pe jos 20 de kilometri, facem mișcare, vizităm două mănăstiri și un schit și folosim mijloacele de transport STB pentru acces și retur. Acesta este un tur pietonal cu participare gratuită și fără înscrieri. Pentru că vine 2020 și ați cerut asta, vă aduc și calendare de birou Geoarhiva pe anul 2020, la prețul de 25 de lei (cumpărarea calendarului NU este condiție de participare). Aveți obligația de a procura titluri de călătorie valabile pentru transportul cu STB (1,5 lei o călătorie dus).

Ne vedem atât sâmbătă, 7 decembrie, cât și duminică, 8 decembrie, direct în autobuzul R448 cu plecare de la terminalul Piața Presei (lângă linia 41) de la ora 07:00. Vă rog să veniți mai devreme de 07:00, întrucât aceasta este ora de plecare, autobuzul NU vă așteaptă. Coborâm la stația Moara Vlăsiei în jurul orei 08:15 și plecăm pe traseul: Strada Notarului (DJ 184) – Schitul Vlăsia – Observatorul Geomagnetic – Mănăstirea Căldărușani – Lacul Căldărușani – Mănăstirea Sitaru – DJ 101J – sat Sitaru. Cele două zile au același program. Traseul durează circa 10 ore, astfel încât prindem autobuzul R477 cu plecare din Sitaru la ora 18:35 și sosire la Piața Presei în jurul orei 20:00. După traseu putem rămâne la un vin fiert în cafeneaua Bordo din apropiere.

Echipament recomandat = încălțăminte și vestimentație dedicate drumeției pe timp de iarnă la șes, lanternă, cel puțin 2 litri de lichide (apă, ceai etc.), mâncare la pachet pentru întregul traseu.

Dacă nu doriți să parcurgeți întregul traseu, îl puteți parcurge numai pe jumătate cu retragere de la Mănăstirea Căldărușani – dar pe aici merge numai microbuzul local (pregătiți 10 lei pentru retur, se plătește la șofer). Acesta este unicul punct de retragere în siguranță din traseu. La plecare facem o listă de participanți și schimbăm numere de telefon. Traseul se poate realiza pe orice tip de vreme.

Vă aștept la plimbare!

Andrei Ionel

Publicat de Andrei Ionel

geograf

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: