Dobrogea este pământul românesc cu cel mai diversificat istoric geologic şi geopolitic. Prin amalgamul de roci, forme de relief, climă, vegetaţie şi faună, precum şi cel etnografic şi religios, Dobrogea a inspirat dintotdeauna atât geografii, cât şi simplii excursionişti, la vizitarea şi studierea teritoriului. Podişul Dobrogei Centrale (sau Casimcei – după râul care îl străbate) s-a format în Proterozoicul superior. Sedimentele vechi ce alcătuiesc cuvertura Podişului Casimcei sunt de vârstă jurasică (având între 140 şi 200 de milioane de ani). Acestea se constituie într-o pătură de calcar recifal, depusă pe vremea când Dobrogea funcţiona ca bazin de sedimentare submers (acoperit de apa Mării antice Tetis), în care au apărut forme de relief carstic. Acestea se pot admira mai ales în rezervaţiile naturale Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei, care protejează chiar obiectivele noastre:

  • atolii din Cheile Dobrogei;
  • Dealul, Mănăstirea și Peștera Casian;
  • Bănuții Dobrogei;
  • situl arheologic Esterabad;
  • Peștera La Adam;
  • Peștera Liliecilor (numai pentru cei cu lanternă frontală);
  • Mănăstirea Sf. Dionisie Exiguul.

Ne vedem sâmbătă, 7 martie, între orele 06:00 și 06:15, în imediata apropiere a stației de metrou DRISTOR, pe Bd. Camil Ressu 6, la stația de autobuz din fața Mega Image (non-stop). Cel târziu la ora 06:15 se învârte roata autocarului (ora de întâlnire fiind 06:00). Se face popas pe autostradă. Drumeția noastră are 12 kilometri și debutează chiar la Cheile Dobrogei, urmând să parcurgem un traseu pietonal nemarcat care atinge toate obiectivele menționate mai sus. Finalul traseului este la Mănăstirea Sf. Dionisie Exiguul din apropierea satului Gura Dobrogei. Accesul în Peștera Liliecilor se permite numai cu lanternă frontală (mâinile libere). Se interzice iluminarea insistentă cu lanterna a liliecilor din peșteră. Pe traseu NU se abandonează deșeuri, le cărăm în rucsac până la pauza de la benzinărie de la întoarcere. Ajungem la București, în același punct din care am plecat, în jurul orei 21:00.

Echipament necesar: încălțăminte și vestimentație dedicate drumeției în natură, rucsac, mâncare la pachet pentru întreaga zi, apă de băut pe traseu pentru întreaga zi, lanternă frontală pentru accesul în Peștera Liliecilor.

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți prin expedierea unui mesaj privat spre pagina de socializare Arhiva de Geografie sau prin e-mail: geoarhiva@gmail.com – în care să specificați numele persoanelor înscrise și adresa de facturare (localitatea, strada, numărul, altele). Răspund numai eu – Andrei Ionel. Factura se emite în format electronic (de obicei după ce se vede plata în extras) și se atașează la conversație.

Tariful de participare este de 100 lei / loc, include transportul cu autocarul, asistența turistică și comisionul agenției de turism.

IBAN = RO83 INGB 0000 9999 0702 6194 (cont în lei)

Beneficiar: GEOARHIVA SRL, C.U.I. 38009864, sediu social Splaiul Independenței, nr. 273.

Ulterior înscrierii, vă rog să achitați tariful înainte de 26 februarie, prin transfer bancar sau depunere numerar la un sediu ING (depășirea datei de 26 februarie anulează înscrierea și aceasta se poate reface numai în limita locurilor rămase disponibile; înscrierea la excursie în ultimele 10 zile calendaristice dinaintea plecării se face numai cu plata pe loc și numai după confirmarea locurilor libere). Atenție, vă rog să achitați EXACT suma de 100 de lei, nimic în plus.

Acesta este un program original Geoarhiva – Arhiva de Geografie.

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare din anul 2017, cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Publicat de Andrei Ionel

geograf

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: