La cererea publicului, Arhiva de Geografie reia petrecerea cu viniluri realizată în colaborare cu Proiectul Divinil, la Cabana Silva din Munții Ciucaș. Locurile la cabană fiind puține și limitate (28), recomandăm înscrierea cât mai din timp. Programul include drumeție montană de dificultate mică în prima zi și medie a doua zi. Echipament strict necesar: bocanci, rucsac, vestimentație dedicată drumeției montane, lanternă, pelerină de ploaie.

Ne vedem sâmbătă, 25 aprilie 2020, de la ora 07:30, la PIAȚA VICTORIEI din București, afară, în parcarea mare centrală. La ora 08:00 se învârte roata autocarului, obiectivele din prima zi fiind Muzeul Ceasului din Ploiești și Mina Unirea de la Slănic – petrecem 2 ore la salină. După-amiază parcăm autocarul la Cheia și plecăm în drumeție (1 oră) spre zona turistică Muntele Roșu, acolo unde se află Cabana Silva unde ne cazăm și unde se face petrecerea cu Divinil. Cina se servește a-la-carte la cabană, meniu tradițional românesc. Atenție, stingerea este la 4 dimineața, tot atunci se oprește și muzica.

Duminică, 26 aprilie, ne trezim cel târziu la ora 09:00 pentru a servi micul dejun a-la-carte la cabană. La ora 10:00 avem bagajele strânse și plecăm în drumeție pe Muntele Roșu – Culmea Gropșoarele – Culmea Zăganu – Mănăstirea Cheia. Vom avea ocazia să admirăm bujorul de munte chiar pe muntele pe care l-a botezat. Poteca atinge Vârful Gropșoarele (1883 m) și oferă panorame spectaculoase spre Vârful Ciucaș și împrejurimi. Traseul se parcurge în circa 5 ore și are dificultate medie, necesită experiență cu efortul susținut. Nu vă încărcați inutil rucsacii! După o scurtă pauză la terasa cu mici de la Cheia, cel târziu la ora 17:00, plecăm spre Piața Victoriei din București, acolo unde ajungem la ora 20:00.

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți prin expedierea unui mesaj privat spre contul Arhiva de Geografie sau prin e-mail: geoarhiva@gmail.com – în care să specificați numele persoanelor înscrise și adresa de facturare (localitatea, strada, numărul, altele). Răspund numai eu – Andrei Ionel. Factura se emite în format electronic (de obicei după ce se vede plata în extras) și se atașează la conversație.

Tariful de participare este de 250 lei / loc și se achită în contul:

IBAN = RO83 INGB 0000 9999 0702 6194 (cont în lei)

Beneficiar: GEOARHIVA SRL, C.U.I. 38009864, sediu social Splaiul Independenței, nr. 273.

Tariful de 250 de lei include:

  • transportul cu autocarul și tot ceea ce ține de acesta;
  • cazarea la Cabana Silva în căsuță de 2 persoane (loc în pat dublu) în CONDIȚII DE CABANĂ (nu este duș, toaleta este la comun);
  • petrecerea Divinil;
  • asistența turistică și comisionul agenției de turism.

Tariful de 250 de lei NU include:

  • acces Muzeul Ceasului;
  • acces Salina Slănic;
  • cina, micul dejun, dejunurile.

Ulterior înscrierii, vă rog să achitați tariful înainte de 16 aprilie, prin transfer bancar sau depunere numerar la un sediu ING (depășirea datei de 16 aprilie anulează înscrierea și aceasta se poate reface numai în limita locurilor rămase disponibile; înscrierea la excursie în ultimele 10 zile calendaristice dinaintea plecării se face numai cu plata pe loc și numai după confirmarea locurilor libere). Atenție, vă rog să achitați EXACT suma menționată, nimic în plus.

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare din anul 2017, cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Publicat de Andrei Ionel

geograf

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: