Drumeție (nouă) în Podișul Casimcei, 20 iunie 2020

La cererea publicului, drumeția noastră se organizează din nou pe data de 20 iunie 2020.

Dobrogea este pământul românesc cu cel mai diversificat istoric geologic şi geopolitic. Prin amalgamul de roci, forme de relief, climă, vegetaţie şi faună, precum şi cel etnografic şi religios, Dobrogea a inspirat dintotdeauna atât geografii, cât şi simplii excursionişti, la vizitarea şi studierea teritoriului. Pe vremea când Dobrogea funcţiona ca bazin de sedimentare submers, în zona centrală s-a depus pătura de calcar recifal, în care au apărut forme de relief carstic. Acestea se pot admira mai ales în rezervaţiile naturale Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei, care protejează chiar obiectivele noastre:

  • atolii din Cheile Dobrogei;
  • Dealul, Mănăstirea și Peștera Casian;
  • Bănuții Dobrogei;
  • situl arheologic Esterabad;
  • Peștera La Adam;
  • Peștera Liliecilor (numai pentru cei cu lanternă frontală);
  • Mănăstirea Sf. Dionisie Exiguul.

Ne vedem sâmbătă, 20 iunie, între orele 06:00 și 06:15, în imediata apropiere a stației de metrou DRISTOR, pe Bd. Camil Ressu 6, la stația de autobuz din fața Mega Image (non-stop). Cel târziu la ora 06:15 se învârte roata autocarului (ora de întâlnire fiind 06:00). Se face popas pe autostradă. Drumeția noastră are 12 kilometri și debutează chiar la Cheile Dobrogei, urmând să parcurgem un traseu pietonal nemarcat care atinge toate obiectivele menționate mai sus. Finalul traseului este la Mănăstirea Sf. Dionisie Exiguul din apropierea satului Gura Dobrogei. Accesul în Peștera Liliecilor se permite numai cu lanternă frontală (mâinile libere). Ajungem la București, în același punct din care am plecat, în jurul orei 21:00.

Echipament necesar: încălțăminte și vestimentație dedicate drumeției în natură, rucsac, mâncare la pachet pentru întreaga zi, apă de băut pe traseu pentru întreaga zi, lanternă frontală pentru accesul în Peștera Liliecilor.

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți prin expedierea unui mesaj privat spre pagina de socializare Arhiva de Geografie sau prin e-mail: geoarhiva@gmail.com – în care să specificați numele persoanelor înscrise și adresa de facturare (localitatea, strada, numărul, altele). Răspund numai eu – Andrei Ionel. Factura se emite în format electronic (de obicei după ce se vede plata în extras) și se atașează la conversație.

Tariful de participare este de 120 lei / loc, include transportul cu autocarul, asistența turistică și comisionul agenției de turism. Se achită prin transfer bancar în contul:

IBAN = RO83 INGB 0000 9999 0702 6194 (cont în lei)

Beneficiar: GEOARHIVA SRL, C.U.I. 38009864, sediu social Splaiul Independenței, nr. 273.

Ulterior înscrierii, vă rog să achitați tariful înainte de 10 iunie, prin transfer bancar sau depunere numerar la un sediu ING (depășirea datei de 10 iunie anulează înscrierea și aceasta se poate reface numai în limita locurilor rămase disponibile; înscrierea la excursie în ultimele 10 zile calendaristice dinaintea plecării se face numai cu plata pe loc și numai după confirmarea locurilor libere).

Acesta este un program original Geoarhiva – Arhiva de Geografie.

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare din anul 2017, cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Publicat de Andrei Ionel

geograf

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: