Cetăți transilvane și vulcani stinși, 24-25 aprilie 2021

Arhiva de Geografie revine în Transilvania cu un program inedit de șapte obiective, dintre care trei reprezintă o premieră în activitățile noastre. Punem accentul pe fortificații mai puțin cunoscute și vizitate, bijuterii ale arhitecturii medievale din regiune, moștenite de la sași. Facem și o scurtă drumeție la Racoș. Cazarea o facem, ca de obicei, la prietenii noștri din satul Biertan, în case tradiționale săsești.

Obiectivele noastre:

  • Castelul Kálnoky de la Micloșoara;
  • situl geologic de la Racoș;
  • Castelul Bethlen de la Racoș;
  • Biserica fortificată Archita;
  • Biserica fortificată Biertan;
  • Biserica fortificată Cloașterf;
  • Biserica fortificată Meșendorf;
  • Biserica rupestră de la Șinca Veche.

Ne vedem sâmbătă, 24 aprilie 2021, începând cu ora 06:00, la PIAȚA OPEREI din București, deservită de stația de metrou EROILOR; întâlnirea are loc în parcarea din mijlocul intersecției (între Operă și Biserica Sf. Elefterie Nou). Cel târziu la ora 06:15 se învârte roata autocarului.

Mergem întins, cu pauze, spre limita dintre județele Brașov și Covasna, definită de cursul superior al Oltului, în amonte de defileul de la Racoș. Aici, pe malul drept, se înalță castelul medieval al familiei nobiliare Kálnoky, care funcționează azi ca Muzeul Vieții Transilvănene. Castelul reconstituie viața și cultura materială a nobililor din Transilvania, timp de peste cinci secole. Îl vizităm sub ghidajul profesional al celor care se ocupă de minunata colecție. Următorul popas este la Racoș, acolo unde ne întâmpină un alt castel nobiliar, cel al familiei Bethlen, dar și principala atracție locală – vulcanul stins! Situl geologic cuprinde Coloanele de Bazalt, spectaculoasa carieră de scorie, precum și Lacul de Smarald, format într-unul dintre craterele secundare. Drumeția durează circa 2 ore. Al treilea popas este la Archita, un mic sat izolat din Podișul Târnavelor, pe lângă care trece trenul ce face legătura dintre Brașov și Sighișoara. Aici regăsim vechea și spectaculoasa Biserică Fortificată, de secol XIII, bazilică romanică edificată în scop defensiv, cu dublă incintă. Spre seară, ajungem la Biertan și facem cazarea în cele patru case tradiționale săsești, aflate la nici 100 de metri față de Biserica Fortificată. Servim cina fie în cadru organizat, fie pe cont propriu.

În Duminica Floriilor, pe 25 aprilie 2021, ne trezim la ora 8 și jumătate pentru micul dejun. OPȚIONAL, ne putem trezi chiar și mai devreme, pentru o scurtă drumeție pe dealurile care înconjoară satul. Surprindem cetatea Biertanului la răsărit! Până la ora 11:00 este program liber în care se poate vizita Biserica Fortificată Biertan – poate cea mai cunoscută și mai bine păstrată din zona rurală a României. La ora 11:15 plecăm spre alte două bijuterii ale arhitecturii medievale din Transilvania: Cloașterf (sec. XVI, posesiune medievală a Mănăstirii Cârța) și Meșendorf (sec. XIV-XVI, localitatea a purtat denumirea latină de villa Meschonis). Ultimul, dar nu cel din urmă popas, este la Șinca Veche, acolo unde ne întoarcem cu circa 7000 de ani în urmă. Aici coborâm în Templul Ursitelor, biserică sau bazilică rupestră aflată la curbura Carpaților, încărcată de legende. Astăzi, este parte din Mănăstirea ortodoxă Șinca Veche, un popas mai mult decât prietenos în drumul spre casă. Ajungem la Piața Operei din București cel târziu la ora 22:00.

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți (menționând toate numele persoanelor înscrise, dacă sunt mai multe), folosind doar una dintre următoarele metode, la alegere:

Tariful de participare este de 330 lei / loc și se achită prin transfer bancar (datele contului se transmit în privat). Tariful de participare include:

  • transportul cu autocarul și tot ceea ce ține de acesta;
  • cazarea cu mic dejun la pensiuni rustice de 3 margarete din satul Biertan (Cetate, Ewa Wagner, Oppidum), loc în cameră dublă;
  • asistența turistică și ghidajul.

Tariful de participare NU include:

  • cina organizată (se achită la ospătar, detalii în privat);
  • biletele de acces la obiectivele turistice (se achită la fața locului, totalizează între 40 și 80 de lei, în funcție de vârstă / alte oferte); accesul la toate obiectivele din program este opțional;
  • orice altceva nu este specificat la rubrica „tariful de participare include”.

Un loc în excursie se consideră rezervat numai după plata contravalorii acestuia, iar ziua de plată o stabilim de comun acord pentru fiecare loc în parte.

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare din anul 2017, cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Andrei Ionel, Ghid Național de Turism, Atestat nr. 7063.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.