Turtucaia, Sveștari și Abritus, 7 august 2021

Arhiva de Geografie continuă cu un traseu cultural în premieră prin nordul Bulgariei, în care atingem capitole esențiale din istoria malului drept al Dunării, de la traci până la romani și tocmai până la Primul Război Mondial. Programul cuprinde o pauză de masă la una dintre terasele rustice din Cartierul Pescăresc de la malul Dunării, din Turtucaia.

Obiectivele noastre, în ordine:

  • situl arheologic Abritus (sec. II-X), unul dintre cele mai mari centre urbane din Moesia Inferior și locul unei bătălii pierdute de romani; denumirea modernă actuală a Abritusului este Razgrad – numele orașului și oblastului din Bulgaria (intrare 10 Leva);
  • Mormântul Tracic de la Sveștari (probabil sec. IV î.Hr.) – presupusul mormânt al regelui Dromihete și parte din Patrimoniul UNESCO (intrare 15 Leva);
  • Cimitirul Militar 1916 din apropierea orașului Turtucaia, construit după Bătălia de la Turtucaia, cu obeliscul închinat celor 4 națiuni care și-au dat viața: români, bulgari, germani, turci;
  • Cetatea Transmarisca, reconstituită, parte din Limesul Dunărean, și faleza din Turtucaia;
  • Muzeul Pescuitului la Dunăre din centrul orașului Turtucaia (intrare 5 Leva);
  • situl urban Cartierul Pescăresc – Ribarska Mahala din Turtucaia (cu secții muzeale care reproduc atmosfera secolelor XIX-XX, intrare 5 Leva);
  • pauză de masă la Ribarska Sreșta, în cartierul pescarilor (circa 25 Leva, opțional; meniul este variat și nu se limitează la pește sau carne).

Strict necesar – Cartea de Identitate în curs de valabilitate – pentru cetățenii români care au împlinit 18 ani, iar pentru minori se consultă legislația în vigoare. La frontieră nu se solicită alte documente în afară de cele de călătorie.

Ne vedem sâmbătă, 7 august 2021, începând cu ora 06:00 și cel târziu la ora oficială a plecării, 06:15, la Piața EROII REVOLUȚIEI (Pieptănari) din București, în dreptul accesului la metrou de la Flanco (este și stație de autobuz). Popasurile tehnice de la vama bulgară Ruse includ: control vamal, toaletă publică, schimb valutar, butic alimentar. 1 Euro = 2 Leva; 1 Leva = 2,7 Lei. Vizităm obiectivele în ordinea menționată, cu orarul orientativ: 08:45 – sosire la Abritus; 11:00 – sosire la Sveștari; 13:30 – sosire la Cimitirul Militar; 15:00 – sosire la Turtucaia și start în turul pietonal; 17:00 – pauza de masă; 19:00 – plecarea spre București; 21:30 – sosirea la București, Piața Eroii Revoluției.

Plățile în Bulgaria se fac numai în Leva (BGN), iar după schimbul valutar vom colecta suplimentar de la fiecare pasager suma tarifelor de la obiectivele noastre, cash: 35 Leva (nu se includ în tariful de participare). La cheltuielile suplimentare se adaugă o sumă orientativă de 25 Leva pe care ar trebui să o aveți pentru masă (opțional).

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți folosind doar una dintre următoarele metode, la alegere:

La înscriere se menționează numele pasagerilor și adresa de facturare.

Tariful de participare este de 150 de lei / loc și se achită prin transfer bancar (datele contului se transmit în privat).

Tariful de participare (150 de lei) include:

  • transportul cu autocarul și tot ceea ce ține de acesta;
  • asistența turistică și ghidajul.

Tariful de participare NU include:

  • tarifele de acces la obiective (detalii mai sus);
  • masa de prânz (detalii mai sus);
  • orice altceva nu este specificat la rubrica „tariful de participare include”.

Un loc în excursie se consideră rezervat numai după plata contravalorii acestuia, iar ziua de plată o stabilim de comun acord pentru fiecare loc în parte.

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare din anul 2017, cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Andrei Ionel, Ghid Național de Turism, Atestat nr. 7063.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: