De la Lunca la Pleașov și Plăviceni, 2 octombrie 2021

Arhiva de Geografie revine în Teleorman în mijlocul toamnei, pe pământurile lui Marin Preda și ale lui Liviu Vasilică, atunci când încă se culeg merele și pădurile încep să-și diversifice culorile. Vizităm spectaculoasa faleză de loess de la Lunca-Pleașov, Mănăstirea Fortificată Plăviceni aflată la marginea Codrilor Teleormanului, precum și ruinele fostei mănăstiri Baldovinești, apoi facem un popas deosebit culinar la localnici. Acesta este un program de drumeție la șes, fără grad de dificultate (este necesar un minim de condiție fizică pentru a merge pe jos circa 9 kilometri cu pante mici). Excursia are caracter caritabil și un preț special.

Ne vedem sâmbătă, 2 octombrie 2021, începând cu ora 07:00 și cel târziu la ora oficială a plecării, 07:15, la Piața OPEREI (Profesor Doctor Victor Babeș) din București, deservită de stația de metrou EROILOR, în parcarea situată pe platforma peste Dâmbovița (între Operă și Biserica Sf. Elefterie Nou). La ora 07:15 se învârte roata autocarului, cu un prim popas tehnic la Alexandria (pentru necesități).

Facem apoi transferul în satul Lunca, aflat chiar în arealul de luncă al râului Olt, pentru a „escalada” și admira impresionanta faleză de loess de la limita cu Câmpia Burnazului, în care precipitațiile au săpat adevărate canioane, unice pentru România. Acest prim segment de drumeție are 6 kilometri și se termină în satul vecin, Pleașov. Urmează transferul la Mănăstirea Plăviceni, aflată la 8 kilometri față de satul Plopii Slăvitești, traversând un sector din misterioșii Codri ai Teleormanului (Deli Orman = pădurea nebună, din limba turcă). Povestea Mănăstirii medievale fortificate se leagă de cea a lui Mihai Viteazu și detaliile le aflăm la fața locului de la părintele stareț. Ca sugestie – să purtați tricouri / bluze cât mai largi (bănuiți de ce?). Revenim la autocar și plecăm spre cel de-al treilea obiectiv al zilei, ruina bisericii Mănăstirii Baldovinești, vizitată foarte rar în programele Geoarhiva și absolut deloc de către alte grupuri. Aici mai mergem pe jos 3 kilometri. Ultimul popas este la Orbeasca de Sus, la săteni, acolo unde servim o masă câmpenească, gătită la tuci, afară la foc. Va fi și meniu pentru vegetarieni. Nu se va percepe un tarif anume (nu este restaurant), fiecare lasă cât vrea și dacă vrea. Revenim la București, Piața Operei, în jurul orei 21:00.

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți folosind doar una dintre următoarele metode, la alegere:

La înscriere se menționează numele pasagerilor și adresa de facturare.

Tariful de participare este de 80 de lei / loc și se achită prin transfer bancar (datele contului se transmit în privat). Tariful include transportul cu autocarul și asistența turistică.

Nu există tarife suplimentare de achitat la obiective.

Un loc în excursie se consideră rezervat numai după plata contravalorii acestuia, iar ziua de plată o stabilim de comun acord pentru fiecare loc în parte.

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare din anul 2017, cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Andrei Ionel, Ghid Național de Turism, Atestat nr. 7063.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: