Memorialul Închisoarea Pitești, 19 decembrie 2021

Arhiva de Geografie revine la Memorialul Pitești într-o excursie care se organizează cu trenul, pentru a se menține regimul deschis (fără înscrieri sau plăți în avans). Închisoarea de la Pitești este cunoscută a fi drept „centrul” unui sistem de reeducare și chiar exterminare a celor considerați oponenți ai noului regim, fenomen care s-a petrecut cu aproximație în anii 1948-1952. Vizitarea nu este permisă copiilor sub 12 ani.

Aceasta este o acțiune de susținere a proiectului de turism, cu tarif de participare, dar fără înscrieri, după cum urmează.

Ne vedem duminică, 19 decembrie 2021, începând cu ora 07:30, la GARA BASARAB, în dreptul peroanelor (afară) dacă vremea permite; dacă vremea nu permite, ne vedem în interior la casele de bilete. Se merge cu trenul CFR Regio 9031, cu plecare din București Basarab la ora 07:51 și sosire la Pitești la ora 10:30. Biletele se cumpără individual (preț întreg: 15 lei), online sau de la casele de bilete. De la gara din Pitești, parcurgem la pas centrul reședinței județului Argeș, cale de 3 kilometri, până la Memorialul Închisoarea Pitești. Turul ghidat durează circa 60-70 de minute, se asigură ghidaj local, iar la final se face un popas la librăria Memorialului.

Ulterior vizitei, la întoarcerea spre gara Pitești, prezentăm pe scurt obiectivele de atracție din centrul orașului și facem o pauză de masă la unul dintre restaurantele de pe aleea pietonală. Întoarcerea se face cu trenul CFR Regio 9032, cu plecare din gara Pitești la ora 16:33 și sosire la București Basarab la ora 18:55. Biletul întreg costă tot 15 lei.

Costurile participării:

  • tariful organizării excursiei = 30 lei de persoană (se achită la întâlnire, INCLUDE intrarea la Memorial);
  • trenul dus-întors (tarif întreg) = 30 lei de persoană (se achită individual, online sau la casele de bilete; se pot obține reduceri conform ofertelor CFR Călători);
  • cost opțional: achiziționarea unui volum din librăria Memorialului;
  • cost opțional: masa la restaurant.

Organizarea se face cu respectarea tuturor legilor României aflate în vigoare la data turului (inclusiv accesul la muzee și restaurante). Agenția de turism Geoarhiva nu acordă consultanță juridică în ceea ce privește eventualele restricții de circulație. La cerere, mă puteți întreba în privat și vă pot oferi o simplă interpretare a acestora. Fiecare turist este responsabil de a se informa din surse oficiale!

Vă mulțumesc și vă aștept la drumeție!

Andrei Ionel, Ghid Național de Turism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: