Portul Giurgiu și Pădurea Comana, 29 ianuarie 2022

Arhiva de Geografie vă invită din nou la pădure, dar și la Dunăre! Cam pe unde ajungem noi, la Valea Neajlovului, se terminau sălbaticii Codri ai Vlăsiei, care adăposteau cea mai sudică mănăstire din jurul noii capitale, Comana. Astăzi, Pădurea Comana este arie protejată și invită drumeții la trasee atât iarna, cât și vara.

Ne vedem sâmbătă, 29 ianuarie 2022, începând cu ora 07:45 și cel târziu la ora oficială a plecării, 08:00, la Piața EROII REVOLUȚIEI (Pieptănari) din București, deservită de stația de metrou omonimă, la ieșirea dinspre Flanco. La ora 08:00 se învârte roata autocarului, primul popas fiind la ansamblul ruinat al Schitului Barbu Bellu din satul Gostinari, fostă curte boierească de secol XVIII. De aici, următoarea destinație este chiar Mănăstirea medievală fortificată Comana (Vlad Țepeș, 1461), care ne este și punct de plecare în drumeția prin Pădurea Comana, pe un traseu-surpriză, de numai 6 kilometri. Autocarul ne recuperează din satul care poarte numele domnitorului Vlad Țepeș și plecăm spre Călugăreni, unde admirăm nu mai puțin de trei cruci din piatră (1682, 1913, 1993), toate în memoria succesului în Bătălia de la Călugăreni dintre trupele conduse de Mihai Viteazu și Sinan Pașa, anul 1595.

Urmează popasul din centrul orașului dunărean Giurgiu, unde facem un tur ghidat de câțiva kilometri care urmează aliniamentul Strada Gării – Turnul cu Ceas – Strada Mircea cel Bătrân – Cetatea Giurgiului – Podul Bizetz-Saligny. Ultima, dar nu cea din urmă oprire, este în Portul Giurgiu, de unde admirăm clădirea Administrației Porturilor, apa Dunării și orașul vecin Ruse. Ajungem la București în jurul orei 18:00, în funcție de trafic.

Echipament strict necesar: bocanci (pentru drumeție în pădure).

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți folosind doar una dintre următoarele metode, la alegere:

La înscriere se menționează numele pasagerilor și adresa de facturare.

Tariful de participare este de 60 de lei / loc și se achită prin transfer bancar (datele contului se transmit în privat).

Tariful de participare include:

  • transportul cu autocarul și tot ceea ce ține de acesta;
  • asistența turistică și ghidajul.

Tariful de participare nu include:

  • masa de prânz (se servește din pachetul propriu);
  • orice altceva nu este specificat la rubrica „tariful de participare include”.

Un loc în excursie se consideră rezervat numai după plata integrală a contravalorii acestuia, iar ziua de plată o stabilim de comun acord pentru fiecare loc în parte.

Organizarea se face cu respectarea tuturor legilor României aflate în vigoare la data turului (inclusiv accesul la muzee, hoteluri și restaurante). Agenția de turism Geoarhiva nu acordă consultanță juridică în ceea ce privește eventualele restricții de circulație. La cerere, mă puteți întreba în privat și vă pot oferi o simplă interpretare a acestora. Fiecare turist este responsabil de a se informa din surse oficiale!

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare din anul 2017, cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Andrei Ionel, Ghid Național de Turism, Atestat nr. 7063.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: