Ediția de primăvară a turului din Teleorman vine cu obiective noi, abordate în premieră în programele Arhivei de Geografie. Cetățile de la Dunăre aflate pe partea românească se află în diverse stadii de explorare arheologică sau chiar reconstituire, așa cum vom vedea la Zimnicea și Turnu Măgurele. O ediție pe partea corespunzătoare a Bulgariei va urma în luna iunie 2022 (Svishtov, Belene, Nikopol).
Obiectivele noastre:
- situl arheologic Cetatea Zimnicea, din epoca geto-dacică;
- ruina bisericii de la Ciuperceni-Poiana, astăzi protejată în cadrul unei noi mănăstiri;
- popas de picnic la Poiana, pe malul unui braț al Dunării care închide un ostrov – „Sredneak”, aparținând de Bulgaria;
- situl arheologic Cetatea Turnu (Turris), proaspăt restaurat;
- drumeție ușoară pe faleza de loess de la Lunca, puternic erodată, cu mini-canioane;
- Mănăstirea fortificată Plăviceni (sec. XVII), ctitorită de către vornicul Dragomir în vremea lui Matei Basarab;
- popas pentru masă câmpenească (de post) – surpriză!
Se învârte roata: sâmbătă, 16 aprilie 2022, la ora 07:10, din Piața Eroii Revoluției, (Pieptănari) din București, deservită de stația de metrou omonimă, la ieșirea dinspre Flanco. Întâlnirea la autocar se face cu 10 minute înaintea plecării. Traseul nostru atinge în ordinea menționată obiectivele de mai sus, cu popas tehnic matinal la Rompetrol Giurgiu. Drumeția pe faleza de la Lunca durează 2 ore și este de dificultate mică. Masa câmpenească este de post (se pretează persoanelor cu regim alimentar vegetarian) și se servește la localnici, contra donație (opțional). Ajungem înapoi la Piața Eroii Revoluției din București în jurul orei 21:00.
Echipament recomandat: bocanci pentru drumeție pe teren cu pantă mică.
Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți folosind doar una dintre următoarele metode, la alegere:
- prin expedierea unui e-mail la adresa: geoarhiva@gmail.com
- prin expedierea unui mesaj privat spre contul Arhiva de Geografie: https://www.facebook.com/geoarhiva
- prin oricare alt canal de comunicare am stabilit de comun acord.
La înscriere se menționează numele pasagerilor și adresa de facturare (completă, fără lacune).
Tariful de participare este de 160 de lei / loc și se achită prin transfer bancar (datele contului se transmit în privat).
Tariful de participare include:
- transportul cu autocarul și tot ceea ce ține de acesta;
- asistența turistică și ghidajul.
Tariful de participare nu include:
- picnicul de la Poiana (se servește din pachetul personal);
- masa câmpenească de la localnici (se achită opțional prin donație, cât vrea fiecare);
- orice altceva nu este specificat la rubrica „tariful de participare include” (nu avem alte tarife la obiective).
Un loc în excursie se consideră rezervat numai după plata integrală a contravalorii acestuia, iar ziua de plată o stabilim de comun acord pentru fiecare loc în parte.
Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare din anul 2017, cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 20.12.2021.
Andrei Ionel, Ghid Național de Turism, Atestat nr. 7063
