Faleza de la Lunca și Mănăstirea Plăviceni, 16 noiembrie 2019

Arhiva de Geografie revine în sudul extrem al României cu un program de drumeții la șes, în care atingem vechiul nostru obiectiv din Teleorman, spectaculoasa faleză de loess de la Lunca, precum și unul în premieră – Mănăstirea Plăviceni, traversând ce a mai rămas din codrii Teleormanului, care cel mai probabil că i-au dat și […]

Craiova și teatrul din Caracal, 9 noiembrie 2019

După ce am binevoit a ocoli de atâtea ori, pe șoseaua de centură, orașul emblematic al Olteniei, Arhiva de Geografie vă propune în premieră turul Craiovei, alături de un popas la perla culturală a Romanaților, Teatrul Național din Caracal, impresionant monument istoric. Turul Craiovei este unul pietonal, iar Muzeul de Artă, Biserica Sfântul Ilie, precum […]

Petroșani și Valea Jiului, 2-3 noiembrie 2019

Arhiva de Geografie ajunge în premieră în Bazinul Carbonifer Valea Jiului, regiune care se revitalizează prin turism, după restructurarea activității de extragere a huilei. Timp de două zile experimentăm momente din viața minerilor și a momârlanilor (locuitorii Depresiunii Petroșani), prin drumeții, expoziții inedite și unice în Europa și obiective de referință. În exclusivitate – avem […]

Veliko Târnovo și împrejurimile, 26-27 octombrie 2019

Arhiva de Geografie revine în Bulgaria cu un program de weekend concentrat pe regiunea Veliko Târnovo, având ca obiective orașul medieval, canioanele Emen și Hotnița, monumentul părăsit Buzlugea, Satul Tradițional Etar și Peștera Bacho Kiro. Atenție! Excursiile noastre se dedică în general persoanelor active din punct de vedere fizic. Efectivul minim al grupului = 40.Efectivul […]

Cazanele Dunării, 5-6 octombrie 2019

La cererea publicului, excursia Cazanele Dunării în Serbia și România se organizează de asemenea în perioada 5-6 octombrie 2019. Arhiva de Geografie vă propune un program de drumeții de-a lungul celei mai spectaculoase granițe a țării, în care atingem două dintre înălțimile de referință ale Cazanelor Dunării: în prima zi – Ciucarul Mare (România), iar […]

Aniversare 4 ani Geoarhiva în Ciucaș

Arhiva de Geografie face 4 anișori. În octombrie 2015 porneam la drum cu prima acțiune de tur ghidat, denumită Pe dealurile Bucureștilor. În 2019 ne serbăm pe munte, alături de voi. Cea mai mare cabană din Munții Ciucaș este toată a noastră și ne așteaptă într-un cadru natural completat de Vârful Ciucaș și culmea Zăganului, […]

La Varna prin Preslav și Caliacra, 21-22 septembrie 2019

Spre finalul sezonului cald Arhiva de Geografie revine pe litoralul Bulgariei cu programul unuia dintre capitolele Volumului 2 (în lucru) al cărții omonime. Traseul combină obiective esențiale din cultura și istoria Bulgariei cu rezervații naturale spectaculoase și cu câteva ore pe una dintre cele mai sălbatice plaje ale nordului Bulgariei. Excursiile noastre se dedică în […]

Cazanele Dunării în Serbia și România, 28-29 septembrie 2019

Pentru acest program nu mai avem locuri libere. Persoanele cărora li s-a confirmat înscrierea sunt rugate să achite contravaloarea excursiei până pe data de 20 septembrie, în caz contrar rezervarea fiind anulată. Vă mulțumim! Arhiva de Geografie vă propune un program de drumeții de-a lungul celei mai spectaculoase granițe a țării, în care atingem două […]

Lacul Văcărești în prima zi a toamnei, 1 septembrie 2019

Supranumit delta dintre blocuri, Lacul Văcărești este un proiect neterminat de amenajare complexă a bazinului hidrografic inferior al Argeșului, aflat în imediata apropiere a cursului Dâmboviței, spre ieșirea din București. Evoluția biodiversității a fost factorul decisiv pentru declararea în anul 2013 a ariei protejate Parcul Natural Văcărești. Arhiva de Geografie vă invită în premieră la […]