Edificiile rupestre din Ivăneţu

Culmea Ivăneţu, cu altitudinile modeste care abia dacă depăşesc 1100 de metri, pare la început o simplă culme împădurită din zona de contact Carpaţi – Subcarpaţi, o ramificaţie sudică a Munţilor Buzăului care nu promite mai nimic spectaculos din punct de vedere al reliefului. Acesta se află în umbra vecinilor mai înalţi Penteleu şi Siriu, recunoscuţi pentru peisajele subalpine. Întocmai ca întreaga regiune a Subcarpaţilor, şi Ivăneţul este împânzit de aflorimente de gresie – rocă sedimentară constituită din granule de nisip cimentate, mai slab consolidate. În Europa, exploatarea gresiei s-a realizat încă din vremea omului primitiv, prin confecţionarea de unelte şi figurine, o activitate favorizată de uşurinţa cu care se putea lucra în această rocă. În Evul Mediu, pe teritoriul României, călugării care doreau să fie pustnici îşi făureau adevărate locuinţe şi lăcaşuri de închinare, cu o precizie geometrică demnă de invidiat pentru vremurile respective.

O plimbare la Lipova

Trenul aleargă de la Deva înspre Arad, urmând îndeaproape cursul meandrat al Mureşului. Către ieşirea din defileul apusean în Câmpia de Vest, imediat înainte de gara Radna, privirile sunt aţintite pe partea dreaptă, spre dealul mai golaş şi stâncos care se înalţă între valea Şoimoşului şi cea a Mureşului. În vârful lui, zărim zidurile misterioase ale unei construcţii ce pare a fi un castel medieval părăsit, pe unde numai vulturii se mai avântă. Trenul rămâne indiferent faţă de curiozitatea noastră şi nu opreşte decât la 3 kilometri mai departe, într-unul dintre nodurile feroviare de pe traseu. Staţia CFR Radna se află pe malul drept al Mureşului, în cartierul omonim al oraşului Lipova, în care suntem nevoiţi să poposim, în scopul dezlegării misterului. Numai că, pe măsură ce parcurgem cei 300 de metri dintre gară şi drumul naţional Deva-Arad, ne atrage atenţia un alt edificiu impunător, care devine brusc „obligatoriu” de vizitat: biserica Mănăstirii catolice Maria Radna.

Râpa Roşie – fenomen de badlands

Din punct de vedere geologic şi geomorfologic, badlands se referă la acele terenuri acoperite cu o pătură groasă de argilă, erodată de către agenţii externi. Cu alte cuvinte, pentru a avea badlands, sunt necesare următoarele condiţii: strat argilos la suprafaţă (descoperit), ariditate (ploi rare, dar intense, defavorizând vegetaţia), vânt puternic, precum şi o pantă semnificativă a terenului, care ar determina acţiunea gravitaţională a torenţilor. Noţiunea „badlands” provine din statele Dakota de Nord şi Dakota de Sud din SUA, unde întâlnim o serie de parcuri naţionale tematice, dintre care cel mai cunoscut se numeşte chiar Badlands Naţional Park. La nici 4 kilometri nord de oraşul Sebeş din judeţul Alba, Podişul Secaşelor (subunitate a Podişului Târnavelor) se termină abrupt în Culoarul Mureşului, care îl desparte de Munţii Apuseni. Monotonia versantului este rupă la un moment dat, pentru mai puţin de un kilometru, de o formaţiune spectaculoasă.

Vârful lui Stan şi Crovurile Mehedinţilor

Apa Cernei desparte patru subunităţi ale grupei montane Retezat-Godeanu: pe partea dreaptă (în sensul de curgere) – Munţii Godeanu şi Munţii Cernei; pe partea stângă – Munţii Vâlcan şi Munţii Mehedinţi. Cerna izvorăşte dintr-un spaţiu montan aflat la contactul dintre masivele Godeanu, Retezatul Mic şi Oslea (din Vâlcan). Încă din partea superioară, de la izvoare, Cerna intră în contact cu bara calcaroasă lungă de aproape 60 de kilometri, pe care o va străbate integral, până spre vărsarea în Dunăre. De-a lungul acesteia, Cerna şi afluenţii au modelat depozitele de calcar mezozoic într-o manieră unică pentru Carpaţii româneşti, alcătuind sectoare precum Ciucevele, Geanţurile, masivul Vârful lui Stan – Pietrele Albe, masivul Domogled (Munţii Mehedinţi), precum şi cheile adânci din versantul drept al văii (Munţii Cernei).

Creasta Cocoşului

Maramureşul este obligatoriu de introdus pe lista oricărui turist prin România. La 28 de kilometri nord de Baia Mare, cam pe unde „se agaţă harta în cui”, aşa cum mai glumesc românii pe seama nordului ţării, şoseaua în serpentine strânse ne conduce în Pasul Gutâi (987 de metri), unde ne aşteaptă complexul turistic Pintea Viteazul. Asocierea denumirii hanului cu zona în care ne aflăm nu este deloc întâmplătoare. Acum ceva mai mult de 300 de ani, vestitul haiduc Grigore Pintea (1670-1703) se retrăgea chiar pe aceste meleaguri, la adăpostul natural al Munţilor Gutâi.

Cheile Dobrogei

Podişul Dobrogei Centrale (sau Casimcei – după râul care îl străbate) este încadrat la sud şi nord de faliile Palazu, respectiv Peceneaga-Camena. Aceasta din urmă a împrumutat chiar numele celor două localităţi care îi definesc aliniamentul. Dobrogea centrală este puţin mai „tânără” decât partea sudică, soclul fiind format în Proterozoicul superior, cu roci de vârste cuprinse între 1 miliard şi 570 de milioane de ani. Sedimentele vechi ce alcătuiesc cuvertura Podişului Casimcei (altele decât loessurile pleistocene), sunt de vârstă jurasică (având între 140 şi 200 de milioane de ani). Acestea se constituie într-o pătură de calcar recifal, depusă pe vremea când Dobrogea funcţiona ca bazin de sedimentare submers (acoperit de apa Mării antice Tetis). Se pot admira mai ales în rezervaţia naturală Gura Dobrogei, care protejează Cheile Dobrogei, Peşterile Liliecilor şi La Adam, precum şi Peştera Casian şi împrejurimile.

Trenul dintre Anina şi Oraviţa

Situat la 36 de kilometri sud faţă de Reşita, Anina este al doilea oraş ca importanţă economică din Munţii Banatului. Acum mai mulţi ani, aici funcţiona termocentrala bazată pe şisturi bituminoase (resurse locale), foarte poluantă. Tot la Anina a funcţionat şi mina de cărbuni, situată în nordul oraşului, imediat lângă calea ferată spre Oraviţa. De altfel, Anina este prin tradiţie un oraş industrial minier. La ieşirea spre Băile Herculane, spre sud-est, oraşul Anina înglobează localitatea Steierdorf (toponim german), dincolo de care şoseaua naţională traversează Cheile Minişului şi trece pe lângă Cascada Bigăr, monument al naturii.