„Most” este termenul care din toate limbile slave se traduce prin „pod”. Podurile otomane medievale au fost „interpretate” de creştinii invadaţi ca fiind „ale diavolului”, în special datorită tehnologiei moderne şi deosebite de la acea vreme, podul arcuit, care dădea rezultate excelente şi inspira grandoare (păreau mult prea bine construite ca să fie o simplă mână de om, astfel că „se dădea vina” pe ceva supranatural). Totuşi, podul arcuit de lângă Ardino, care traversează râul Arda, a fost proiectat de un maestru bulgar, Dimităr, la ordinul sultanului Selim I. Denumirea lui originală a fost Podul lui Şeitan şi, în fapt fiind vorba despre o reconstrucţie a vechiului pod roman care asigura continuitatea unui drum comercial secundar dintre Câmpia Traciei şi Marea Egee – părţi din Imperiul Bizantin. Acesta traversa practic de la nord la sud Munţii Rodopi, unitate cu altitudini relativ mici (dar cu un vârf de 2191 m) pe care Bulgaria de astăzi o împarte cu Grecia.
Arhitectura otomană este de fapt un stil al arhitecturii islamice, care uzează de elemente arhitecturale ca arcadele, coloanele, pilonii, cupolele, coridoarele boltite (iwan) şi portalele arcuite (piştak), toate acestea ridicate la rang decorativ. Se punea astfel accentul pe estetica realizărilor (geamii, şcoli, băi publice, palate, mausolee, hanuri, bucătării publice, poduri, apeducte etc.). Dincolo de valoarea estetică, tehnologia podului arcuit (apărută la grecii antici) este şi una durabilă. După 500 de ani, ne putem plimba în voie pe monumentul istoric. Pentru a proteja cele trei arcuri ale Dyavolski Most, în jurul picioarelor de pod au fost împrăştiate blocuri fragmentate de rocă, cu rol de stabilopozi, care atenuează impactul direct cu apa râului Arda.
Fiind proiectat pentru a traversa cu piciorul sau cu calul, Dyavolski Most (Дяволски мост) deservea un drum comercial antic dintre Tracia şi Marea Egee. Deloc întâmplător, astăzi face parte dintr-o variantă a „Potecii Sultanilor”, traseu turistic pedestru internaţional care leagă Viena de Istanbul şi care reconstituie practic itinerariile cele mai folosite de către şefii otomani pentru a călători spre vest. Dyavolski Most apare în filmul istoric „Vreme na nasilie” („Vremea cruzimii”, Bulgaria, 1988), ca parte a traseului efectuat de către un ienicer, trimis de sultan în teritoriile ocupate (natale) pentru a răpi băieţii tineri şi pentru a forţa convertirea religioasă a populaţiei creştine din satele bulgare adăpostite de Munţii Rodopi. O dată cu modernizarea rutei Plovdiv – Asenovgrad – Kărdjali – Komotini, vechiul traseu montan şi-a pierdut din importanţa comercială, fiind astăzi un important obiectiv turistic al Bulgariei. Dyavolski Most se află la numai 10 kilometri (accesibili cu maşina) de oraşul Ardino şi la 33 de kilometri vest de Kărdjali.
