mokra gora – Geoarhiva

Cu ocazia mini-vacanței de Sfânta Maria, Arhiva de Geografie vă propune descoperirea Serbiei Centrale, cel mai bine conservat spațiu al vecinilor noștri, cu o înlănțuire de obiective între care se numără trei cetăți, o mănăstire medievală, o peșteră, un canion, un tren turistic, precum și o mare surpriză! Primele două zile ale traseului nostru se desfășoară în regiunea etnografică Valea Timocului!

Atenție! Excursiile noastre se dedică în general persoanelor active din punct de vedere fizic, fără probleme de sănătate și apte pentru efort fizic susținut, indiferent de dificultatea drumețiilor pe care le facem!

Intrarea în Serbia se poate face și cu Cartea de identitate!

Ziua 1 = joi, 15 august:

cetatea Felix Romuljana
Canionul Rgotski Kamen (drumeție)

Ne vedem la Piața OPEREI începând cu ora 05:30. Sfertul academic de așteptare a celor care întârzie începe la 05:30! La 05:45 se învârte roata autocarului. Plecăm întins spre Valea Timocului, acolo unde ajungem după ce traversăm Dunărea la Calafat și mai apoi regiunea Vidinului. Primul popas este la Felix Romuljana – fosta reședință a împăratului Galerius din Dacia Ripensis, monument din patrimoniul UNESCO, aflată azi în apropierea unui sat de români timoceni (Gamzigrad) și la câțiva kilometri de cel mai important oraș din Valea Timocului – Zaječar (Zăiceari). Spre seară, ajungem la Canionul Rgotski Kamen – străpungerea sălbatică a cursului Borska Reka printr-o măgură de calcar ce aparține de Carpații sârbești; aici facem o drumeție de 30 de minute până la punctul de panoramă asupra întregului canion, străpuns și de calea ferată dintre Zaječar și Bor. În prima noapte poposim la Hotel Jezero, cel mai mare din micro-stațiunea de interes național Borsko Jezero, dezvoltată pe malurile lacului de acumulare omonim din apropierea orașului minier Bor.

Ziua 2 = vineri 16 august:

popas surpriză în orașul Bor;
Peștera Lazareva – monument al naturii din Carpații Serbiei;
transfer în Serbia de Vest, la Mokra Gora.

Servim micul dejun de la ora 07:30, predăm camerele, iar la 09:00 pornim cu autocarul spre Bor, oraș industrial-minier în care facem un popas surpriză. Mergem apoi la unica peșteră a traseului nostru, aflată tot în Carpații sârbești – Lazareva – acolo unde trecem de la temperatura toridă de la suprafață, la cele 10-12 grade din interior. Ca o curiozitate, ghidul nostru este vlah (român timocean) și poate vorbi și în limba vlașki (română într-un dialect unic timocean-sârbesc). Urmează transferul de circa 5 ore spre vestul Serbiei, acolo unde înnoptăm la complexul Konačište Osmica din gara Mokra Gora și la alte pensiuni din sat.

Ziua 3 = sâmbătă 17 august:

plimbare cu trenul de epocă Mokra Gora – Šargan;
punct de belvedere Zabučje (drumeție);
Mănăstirea Studenica (monument UNESCO);
Cetatea medievală Maglič (drumeție).

Este cea mai lungă zi a noastră, referitor la numărul de obiective. Servim micul dejun la 08:00, iar de la ora 10:00 avem rezervare la trenul de epocă Mokra Gora – Šargan, care parcurge celebrul pasaj Šarganska Osmica sau Optul de la Šargan, o minune inginerească a austriecilor care au proiectat acest segment spectaculos de cale ferată care străpunge un munte cu o proeminență de 300 de metri, odinioară făcând legătura între Belgrad și Sarajevo. Coborâm din Trenul Nostalgiei și ne ocupăm din nou locurile în autocar, nu pentru mult timp, pentru că ne așteaptă o scurtă drumeție pe culmea Zabučje din apropierea orașului Užice, la punctul spectaculos de panoramă asupra întregului oraș și mai ales a cetățuii medievale (Stari Grad). Următorul obiectiv al programului nostru este un nou monument UNESCO – Mănăstirea Studenica – poate cea mai cunoscută din Serbia, ridicată între 1183 și 1196 de către voievodul sârb Ștefan Nemanja. Seara o petrecem într-o scurtă drumeție pe dealul în vârful căruia se înalță Cetatea Maglič – fortăreață defensivă medievală de pe Valea Ibarului. Târziu în noapte, ajungem la Niș, al treilea oraș ca mărime din Serbia, acolo unde gazde ne sunt Hotelul Ambasador, proaspăt inaugurat, în kilometrul zero al orașului, precum și un hotel de ajutor din apropiere.

Ziua 4 = duminică 18 august:

vizită pietonală în Cetatea Niș;
revenim la București.

Servim micul dejun la ora 08:00 și la 09:00 pornim la pas într-o plimbare de câteva ore prin centrul istoric al orașului Niș, obiectivul principal fiind cetatea medievală, astăzi transformată în parc orășenesc, cu numeroase magazine de suveniruri și terase, dar și spații verzi generoase. Nu mai târziu de ora 13:00 plecăm spre București, pentru că drumul nostru spre casă durează între 9 și 10 ore în funcție de trafic și controlul vamal. Sosim așadar la Piața OPEREI în jurul orei 23:00, după 4 zile pline în Serbia Centrală.

Plățile în Serbia se fac numai în Dinari Sârbești – RSD (se va face schimb valutar contra EURO la Zaječar) – curs BNR: 1 EURO = 118 RSD. Accesul la unele obiective din program presupune tarife suplimentare care se vor echivala în dinari, cu aproximație: 5 Euro accesul la Felix Romuljana, 5 euro accesul la surpriza din Bor, 3 euro accesul la Peștera Lazareva, 5 euro plimbarea cu trenul de epocă, 5 euro ghidajul la Mănăstirea Studenica.

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți prin expedierea unui mesaj privat spre pagina Arhiva de Geografie sau prin e-mail: geoarhiva@gmail.com – în care să specificați numele persoanelor înscrise și adresa de facturare (localitatea, strada, numărul, altele). Factura se emite în format electronic și se atașează la conversație.

Tariful de participare este de 650 de lei / loc, include:

transportul cu autocarul și tot ceea ce ține de acesta,
cazarea + micul dejun 1 noapte la Hotel Jezero*** din Borsko Jezero (loc în cameră dublă),
cazarea + micul dejun 1 noapte la complexul Konačište Osmica*** din Mokra Gora (loc în cameră dublă),
cazarea + micul dejun 1 noapte la Hotel Ambasador**** din orașul Niș,
ghidajul și organizarea.

Ulterior înscrierii, vă rog să achitați tariful până la data de 05.08, prin transfer bancar sau depunere numerar la un sediu ING (depășirea datei de 05.08 anulează înscrierea).

IBAN = RO83 INGB 0000 9999 0702 6194 (cont în lei)

Beneficiar: GEOARHIVA SRL, C.U.I. 38009864, sediu social Splaiul Independenței, nr. 273.

Vă mulţumesc frumos,

Andrei Ionel

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Dacă ar fi să numărăm căile ferate cu adevărat turistice din lume, cel mai probabil două mâini ne-ar fi suficiente. Prima legătură feroviară dintre Europa Centrală şi vestul Peninsulei Balcanice (Marea Adriatică) tranzita Munţii Dinarici dinspre Belgrad, pe la Trstenik, Kraljevo, Čačak, Užice, Vardište şi Višegrad. Aceasta a fost scoasă din circulaţie în anii ’70, o dată cu mutarea drumului de fier mai la nord, pe la Zvornik, dar şi cu închiderea tuturor căilor ferate înguste în 1974. „Scurtătura” dintre Belgrad şi Užice, pe la Valjevo, apoi prelungirea spre Muntenegru, au contribuit de asemenea la decăderea, din punct de vedere economic, a celui mai important drum de fier din Peninsula Balcanică de la începutul secolului XX. Astăzi, un mic segment din acesta este valorificat în scop turistic de către Căile Ferate Sârbe – Železnice Srbije.

Ca o curiozitate, România şi Serbia împărtăşesc prima cale ferată de pe ambele teritorii actuale: Oraviţa – Iam – Biserica Albă – Baziaş. Aceasta a fost inaugurată în anul 1856 şi prelungită în 1863 până la Anina, pentru a facilita transportul cărbunilor bănăţeni spre Dunăre (şi această cale ferată este valorificată turistic, pe segmentul românesc Anina – Oraviţa). La mijlocul secolului XIX, traseul căii ferate din Banat nu trecea nici prin Serbia, nici prin România. Fusese construită de către Imperiul Austro-Ungar, pe teritoriul propriu, în aceeaşi perioadă în care Principele Miloš al Serbiei îşi dorea un proiect similar care să străpungă munţii spre Marea Adriatică.

La 23 august 1884, primul tren al Căilor Ferate Sârbe circulă în relaţia Beograd – Niš, inaugurând astfel activitatea companiei care operează şi astăzi pe teritoriul Serbiei. Din staţia Stalać, de pe magistrala menţionată, a pornit în anul 1903 construcţia căii ferate spre graniţa cu Austro-Ungaria, Vardište (astăzi în Bosnia-Herţegovina). La 16 iunie 1912 soseşte la Užice primul tren pe linie de 760 mm. În acelaşi timp, Imperiul a început lucrările la calea ferată cu 99 de tunele dintre Sarajevo şi Dobrun (în apropiere de Vardište, în punctul de graniţă), care mai târziu urma să se extindă pe de o parte la Dubrovnik (Marea Adriatică) şi pe de altă parte la Vardište, unindu-se cu drumul de fier din Regatul Serbiei. Acest lucru s-a întâmplat după Primul Război Mondial, când teritoriile Bosniei şi Serbiei au fost integrate în noul stat Iugoslavia.

Cel mai dificil sector al proiectului de cale ferată a fost cel dintre Šargan-Vitasi şi Mokra Gora. Acesta trebuia să traverseze şi apoi să coboare din Pasul Šargan, o proeminenţă de aproximativ 300 de metri faţă de Mokra Gora. În timpul ocupaţiei austriece, s-a încercat avansarea lucrărilor de conectare a Bosniei cu Serbia. Tunelul Šargan, astăzi în lungime de 1825 de metri, s-a surpat în anul 1916 în timpul construcţiei, omorând 200 de prizonieri italieni şi ruşi. Comemorarea centenarului tragediei a avut loc în 2016. La scurt timp după alunecarea de teren, lucrările au fost suspendate. În anul 1921 s-a reluat proiectul străpungerii Muntelui Šargan, cu faimosul proiect ingineresc sârbo-bosniac al Optului de la Šargan.

În 1925, primul tren cu aburi – denumit Ćira – parcurge distanţa Belgrad – Mokra Gora – Sarajevo – Dubrovnik în 24 de ore. În 1938, primul tren cu locomotivă diesel parcurge aceeaşi relaţie în 16 ore. Povestea căii ferate Šargan – Mokra Gora se întrerupe în anul 1974, o dată cu închiderea pe motiv de nerentabilitate a tuturor căilor ferate înguste. Avea să continuie abia din 2003, după 5 ani de reconstrucţie a segmentului, cu 5 poduri şi 22 de tunele care totalizează 5445 de metri lungime.

În prezent, calea ferată dintre Šargan Vitasi şi Mokra Gora este exploatată turistic în perioada aprilie – octombrie şi ocazional în rest. Însăşi gara de la Mokra Gora funcţionează ca hotel şi restaurant. Trenul circulă în timpul sezonului de câteva ori pe zi. Este tractat de locomotive Diesel fabricate la uzina Faur din Bucureşti şi modernizate în Iugoslavia. Staţiile de pe parcurs sunt: Mokra Gora, Golubić, Jatare şi Šargan Vitasi, dar trenul mai opreşte de încă trei ori, în haltele special amenajate pentru admirarea peisajului şi a minunii inginereşti a Optului – tunele care se suprapun pe diverse nivele ale muntelui şi care conferă forma cifrei 8 segmentului dintre Jatare şi Šargan.

Regizorul sârb Emir Kusturica a contribuit la celebritatea acestei linii, construind o staţie fictivă – Golubić – special pentru filmul de succes pe care l-a regizat în 2004, Život je čudo (Viaţa e un miracol). Aici copiii pot admira drezina utilizată la filmări, dar se pot bucura şi de o tură cu ciclodrezina, pusă special la dispoziţie pentru micii turişti de pe calea ferată. Pe dealul de lângă Mokra Gora, tot Emir Kusturica a realizat un veritabil muzeu al satului alcătuit din construcţii din lemn: Drvengrad. Dincolo de graniţa actuală, în Bosnia, acelaşi regizor a adus un omagiu similar scriitorului Ivo Andrić, construind oraşul miniatural Andrićgrad.

Totodată, terasamentul de cale ferată îngustă dintre Užice şi staţia Stapari este utilizat ca spaţiu de promenadă, fiind totuşi inclus într-un proiect de reabilitare a întregii linii ferate de ecartament îngust dintre Višegrad şi Užice. Capătul de la Užice al fostului drum de fier este cunoscut şi datorită Muzeului Hidroenergetic, amenajat în hidrocentrala de pe râul Đetinja, construită în anul 1900 pe baza tehnologiei curentului alternativ descoperit de Nikola Tesla. Totuşi, cel mai „asediat” obiectiv al oraşului este Stari Grad – oraşul vechi, până la care se poate urca timp de 15 minute pe poteca special amenajată. Din zona superioară a Stari Grad, se deschide cea mai spectaculoasă panoramă asupra localităţii puternic edificate din partea de vest a Serbiei.

Dacă punem la socoteală obiectivele din Bosnia şi Herţegovina amplasate pe traseul căii ferate înguste (Višegrad şi Mănăstirea Dobrun), dar şi staţiunea montană sârbă Zlatibor din imediata vecinătate, putem spune că drumul de fier reprezintă poate cel mai important proiect transfrontalier sârbo-bosniac, cu posibilitatea reală de a ajunge pe harta destinaţiilor de top pe plan mondial.

Etichetă: mokra gora

Circuit în Serbia Centrală, 15-18 august 2019

Calea ferată Mokra Gora – Šargan Vitasi