Drumeții pe Valea Iskarului, 14-15 septembrie 2019

Arhiva de Geografie revine cu cea de-a doua ediție a traseului nostru prin defileele sălbatice ale Iskarului, cu un program de drumeții montane de nivel mediu, care va avea ca obiective Stâncile de la Lakatnik, Peștera Prohodna de la Karlukovo, precum și rezervația Vrachanski Balkan din imediata apropiere a orașului Vrața, care ne va fi și gazdă pentru o noapte.

Pentru a participa la traseele noastre montane vă rog să veniți cu echipamentul strict necesar: bocanci, rucsac pentru o zi (apă, gustări), pelerină de ploaie, haine destinate mișcării. Excursiile noastre se dedică în general persoanelor active din punct de vedere fizic, fără probleme de sănătate și apte pentru efort fizic susținut, indiferent de dificultatea drumețiilor pe care le facem.

Ne vedem sâmbătă, 14 septembrie, cel târziu la ora 05:45, la PIAȚA EROII REVOLUȚIEI din București, în dreptul accesului la metrou de la stația de autobuze. Sfertul academic de așteptare a celor care întârzie începe la 05:45. La ora 06:00 se învârte roata autocarului. După o serie de popasuri tehnice privind formalitățile vamale, schimbul valutar și altele, pornim spre defileul Iskarului de la Karlukovo, acolo unde traversăm imensa peșteră Prohodna și ieșim pe o potecă de circa 30 de minute (necesită antrenament) în marginea dreaptă a Iskarului, de unde se deschide o panoramă generoasă asupra întregului defileu. Următorul nostru popas este la Lakatnik, într-un alt defileu fosmat de Iskar, acolo unde urcăm pe o potecă săpată în versantul calcaros vertical, circa 45 de minute, până la monumentul aflat la marginea platoului, de unde admirăm din nou creația spectaculoasă a naturii.

Cazarea se face la Hotel Hemus din kilometrul zero al orașului Vrața, în camere duble (cu 2 paturi). Este cel mai bun hotel din apropierea Vrachanski Balkan. Cazarea include micul dejun.

Duminică, 15 septembrie, pentru cine nu optează pentru o nouă drumeție de circa 6 ore în spațiul Vrachanski Balkan (nivel mediu, necesită antrenament), există opțiunea petrecerii dimineții la piscina hotelului. Pentru cine optează pentru participarea la drumeție, la ora 07:30 este micul dejun și la ora 08:30 predăm camerele, lăsăm bagajul mare la recepție și plecăm pe jos direct în traseul nostru montan care ne va conduce pe sub abruptul cascadei Skaklia până pe culmile calcaroase ale rezervației Vrachanski Karst, care s-au situat o vreme chiar pe fundalul paginii Ahiva de Geografie. Din zona înaltă putem admira Cheile Vratsata și orașul din care am plecat, de la o altitudine relativă de circa 500 de metri (față de împrejurimi). Ajungem la autocar în jurul orei 16:30 (în zona șoselei care traversează cheile) și plecăm la ora 17:00 către Piața Eroii Revoluției din București, sosirea fiind estimată la ora 22:30.

Plățile în Bulgaria se fac numai în Leva (puteți cumpăra din București sau din Bulgaria-vama Ruse) – curs BNR: 1 Leva = 2,5 Lei; 1 Euro = 2 Leva. Accesul la obiectivele noastre din program nu presupune tarife suplimentare.

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți prin expedierea unui mesaj privat spre pagina Arhiva de Geografie sau prin e-mail: geoarhiva@gmail.com – în care să specificați numele persoanelor înscrise și adresa de facturare (localitatea, strada, numărul, altele). Factura se emite în format electronic și se atașează la conversație.

Tariful de participare este de 300 de lei / loc, include transportul cu autocarul și tot ceea ce ține de acesta, cazarea cu mic dejun la Hotel Hemus***, ghidajul și organizarea. Ulterior înscrierii, vă rog să achitați tariful până la data de 6 septembrie, prin transfer bancar sau depunere numerar la un sediu ING (depășirea datei de 6 septembrie anulează înscrierea).

IBAN = RO83 INGB 0000 9999 0702 6194 (cont în lei)

Beneficiar: GEOARHIVA SRL, C.U.I. 38009864, sediu social Splaiul Independenței, nr. 273.

Vă mulţumesc frumos,

Andrei Ionel

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.

Sofia și Muntele Vitoșa, 6-7 iulie 2019

Arhiva de Geografie vă invită la Sofia! În imediata apropiere a orașului se înalță un masiv vulcanic de 2290 de metri altitudine absolută – Vitosha – acesta fiind plămânul capitalei bulgare și totodată un veritabil castel de apă, aici fiind localizat izvorul râului Struma (Strimon). Este cel mai însemnat și impresionant spațiu verde de care se bucură locuitorii Sofiei, tot așa cum ne bucurăm noi de parcul Herăstrău.

Obiectivele noastre din program:

  • centrul Sofiei: Catedrala Sfântul Aleksander Nevski;
  • centrul Sofiei: Geamia Banya Bashi;
  • centrul Sofiei: Complexul Arheologic Serdika;
  • centrul Sofiei: Bulevardul pietonal Vitoșa;
  • Muntele Vitoșa: Vârful Negru (Cherni Vrah), 2290 m;
  • Muntele Vitoșa: Vârful Kamen Del, 1862 m, punct de observație asupra întregii capitale Sofia;
  • Muntele Vitoșa: complexul turistic Aleko.

Ne vedem sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 05:45, la PIAȚA UNIRII din București, în dreptul accesului la metrou de la Hotel Horoscop (Restaurant The Harp). Sfertul academic de așteptare a celor care întârzie începe la 05:45! La ora 06:00 se învârte roata autocarului (pentru a vă alege locurile preferate în autocar e bine să veniți cu 15 minute mai devreme). După o serie de popasuri tehnice privind formalitățile vamale, schimbul valutar și altele, pornim spre capitala Bulgariei, cu cel puțin un popas pentru masă. Până în ora 15:00, facem cazarea la Hotel Hemus din Sofia, în camere duble, apoi o excursie cu metroul din Sofia, de la stația Европейски съюз (Uniunea Europeană) până la stația Serdika, de unde începem plimbarea în centru (tur ghidat de mine, la alegere cu program liber, servim apoi masa la unul dintre zecile de restaurante din centru).

Traseul montan dintre Complexul Aleko și vârfurile Cherni (2290 m) și Kamen Del (1862 m) are o dificultate mică (se dedică și începătorilor), punctul de start în drumeție fiind la 1800 m altitudine, iar distanța totală – 12 kilometri. Drumeția nu necesită echipament special. Circuitul pietonal prin centrul Sofiei se va desfășura după bunul plac: fie sub ghidaj organizat, fie pe cont propriu.

Duminică, 7 iulie, servim micul dejun la ora 07:30, predăm camerele la ora 08:45, apoi parcurgem cu autocarul mica distanță dintre Hotelul Hemus și Hotelul Moreni (1800 m), de unde începem ascensiunea spre vârfurile cele mai cunoscute ale Vitoșei: Cherni Vrah = cel mai înalt (2290 m) și Kamen Del = cel mai pitoresc (1862 m), punct clasic de belvedere asupra capitalei Sofia. Drumeția are o lungime de circa 12 kilometri și parcursul este lejer, fără pante mari, nefiind necesar un echipament special (dar se recomandă haine și încălțăminte destinate mișcării). La finalul drumeției (circa 14:00) luăm masa la complexul Aleko, iar la ora 16:00 plecăm spre București, cu sosire la ora 23:15 la Piața Unirii.

Plățile în Bulgaria se fac numai în Leva (puteți cumpăra din București sau din Bulgaria-vama Ruse) – curs BNR: 1 Leva = 2,43 Lei; 1 Euro = 1,95 Leva. Accesul la obiectivele noastre din program nu presupune tarife suplimentare.

Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți prin expedierea unui mesaj privat spre pagina Arhiva de Geografie sau prin e-mail: geoarhiva@gmail.com – în care să specificați numele persoanelor înscrise și adresa de facturare (localitatea, strada, numărul, altele). Factura se emite în format electronic și se atașează la conversație.

Tariful de participare este de 300 de lei / loc, include transportul cu autocarul și tot ceea ce ține de acesta, cazarea la Hotel HEMUS din Sofia (cameră dublă cu mic dejun), ghidajul și organizarea. Ulterior înscrierii, vă rog să achitați tariful până la data de 28 iunie, prin transfer bancar sau depunere numerar la un sediu ING (depășirea datei de 28 iunie anulează înscrierea).

IBAN = RO83 INGB 0000 9999 0702 6194 (cont în lei)

Beneficiar: GEOARHIVA SRL, C.U.I. 38009864, sediu social Splaiul Independenței, nr. 273.

Vă mulţumesc frumos,

Andrei Ionel

Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 18.01.2019.