
Geoarhiva onorează prima sâmbătă din aprilie cu o drumeție inedită la vecinii bulgari, pe malul spectaculos al Dunării în segmentul Nikopol, cu faleza calcaroasă. Traseul de dificultate A2 străbate atât partea superioară, faleza, cât și cea inferioară – malul nisipos. Pătrundem în biserica rupestră Sfântul Ștefan și admirăm înălțimile părăsite ale Cetății Nicopole a lui Ivan Șișman.
Se învârte roata autocarului: sâmbătă, 5 aprilie 2025, la ora 07:10, din Piața Operei (Prof. Dr. Victor Babeș) din București, deservită de stația de metrou Eroilor și de liniile de suprafață 61, 69, 90, 104, 123. Întâlnirea are loc cel târziu la ora 07:00 (șapte fix) în parcarea mare centrală din Piața Operei.
Cu pauze tehnice, mergem direct la Nicopole, „orașul victoriei” cum s-ar traduce din limba greacă. Se presupune că punctul ar fi făcut parte din limesul dunărean, frontieră întărită a Imperiului Roman, fiind o redută aflată în apropiere de perechea Oescus-Sucidava (vărsarea Iskarului, respectiv vărsarea Oltului). În perioada medievală, datorită drumului comercial, s-a ridicat noua pereche de cetăți dunărene Nicopole și Turnu.
Ne dăm jos din autocar la Biserica Adormirea Maicii Domnului (recent restaurată) și de aici pornim într-o drumeție de 11 kilometri (4 ore) pe înălțimile de la Nikopol și apoi pe lângă apa Dunării, admirând atât cetatea medievală (povestim), cât și relieful creat de terminația abruptă a Podișului Dunării. Alte obiective: biserica medievală, Monumentul Victoriei, geamia orașului (este populație majoritar turcă), Ekopoteka Nikopol, biserica rupestră, portul turistic.
Revenim în țară cu feribotul de la ora 16:30 sau pe podul Ruse, în funcție de cum ne încadrăm în timp și alți factori (cotele apelor, condițiile meteo, funcționalitatea vasului). Dacă ne întoarcem cu feribotul, va fi un tarif de 15 lei pentru fiecare pasager (numerar, la locație). Sosirea la Piața Operei din București este planificată pentru ora 21:00 în aceeași zi.
Participarea necesită înscriere în formulă electronică. Vă rog să transmiteți numele pasagerilor și adresa de facturare (vă răspund foarte repede):
- fie prin e-mail: geoarhiva@gmail.com
- fie prin mesaj messenger pe contul Andrei Ionel: https://www.facebook.com/andrei.ionel.geografie/
- fie pe aplicația Whatsapp (valabil numai pentru cei care au mai fost cu noi).
Înainte de a face plata pachetului turistic, prin transfer bancar, vă rog să vă asigurați că ați citit cu atenție condițiile de călătorie și contractul-cadru al agenției, pe linkurile:
- https://geoarhiva.com/contractul-cu-turistul/
- https://geoarhiva.com/conditii-si-recomandari-de-calatorie/
Prețul excursiei este de 150 de lei pentru o persoană și include:
- transportul cu autocarul clasificat pe distanța totală de 360 de kilometri (și tot ceea ce ține de acesta);
- asistența turistică și însoțirea grupului.
Cheltuieli suplimentare care fac obiectul excursiei:
- traversarea cu feribotul (dacă o facem) = 15 lei/pasager.
Vă mulțumesc frumos și abia aștept să călătorim împreună!
Inițiator și ghid: Andrei Ionel Bergheș
Site oficial: https://geoarhiva.com/
E-mail: geoarhiva@gmail.com
Facebook (profil oficial, public): https://www.facebook.com/andrei.ionel.geografie/
Grup Facebook (public): https://www.facebook.com/groups/440001466759119
Excursie lansată în data de 28.01.2025.