Geoarhiva

Andrei Ionel *** Ghid de turism

Novi Sad, Bačka și Banatul istoric, 23-27 iulie 2025

Posted by

·

După o lungă pauză, în vara anului 2025 reluăm excursia noastră de 5 zile în sudul Câmpiei Panonice, cu un circuit de tip city-break care include obiective din Banatul românesc de câmpie, Banatul sârbesc și Bačka sârbească. Petrecem prima noapte într-o așezare întemeiată de șvabii bănățeni, iar pe ultima chiar în inima Timișoarei. Petrecem o zi întreagă la Novi Sad, fără a urca în microbuz.

PREȚ: 340 Euro pentru fiecare loc (1730 lei). Se poate achita și în lei.

Se învârte roata microbuzului/autocarului: MIERCURI, 23 iulie 2025, la ora 06:10, din Piața Operei (Prof. Dr. Victor Babeș) din București, deservită de stația de metrou Eroilor și de liniile de suprafață 61, 69, 90, 104, 123. Întâlnirea are loc cel târziu la ora 06:00 (șase fix) în parcarea mare centrală din Piața Operei.

Spre finalul lungului drum spre Banat, oprim în fabuloasa localitate Charlottenburg, așezare rurală circulară unică în România, întemeiat în secolul XVIII de familii germane și italiene de șvabi. Aici ne așteaptă două muzee mici tematice ale zonei, precum și un restaurant tradițional. Cazarea nu o facem departe, ci chiar în satul următor, la Casa Altringen.

Joi, 24 iulie 2025, avansăm spre vestul Banatului și trecem în Serbia, regiunea autonomă Vojvodina, pentru a vizita orașul Kikinda (Chichinda Mare / Velika Kikinda), care ne întâmpină cu muzee spectaculoase și cu o atmosferă tipică sârbesc-bănățeană din zona frontierei. Altfel spus, câinii latră în trei limbi: sârbă, maghiară și română. A doua parte a zilei o petrecem dincolo de Tisa, în regiunea Bačka, la Subotica (Subatița), unul dintre cele mai mari orașe din Vojvodina. Aici ne așteaptă clădiri impunătoare cu arhitectură Art Nouveau de tip maghiar (lechnerian), inclusiv Sinagoga și Primăria. Ajungem mai apoi la Novi Sad, aș doilea oraș al Serbiei ca mărime demografică. Pentru următoarele două nopți dormim chiar la Hotel Novi Sad.

Vineri, 25 iulie 2025, avem program de vizitare pietonală a orașului, cât și a Cetății Petovaradin, completate spre finalul zilei cu o binemeritată ședere la PLAJA de la Dunăre! Ghidați local de prieteni buni sârbo-români, vizităm fabuloasa piață-bazar, apoi sinagoga, biserica romano-catolică și Piața Libertății, Catedrala Sfântul Gheorghe, Muzeul Vojvodinei, Podul Duga, Cetatea Petrovaradin. Adăugăm și surprize pe traseu. Aveți și posibilitatea să petreceți timp liber pe cont propriu, alegându-vă propriile obiective de vizitat.

Sâmbătă, 26 iulie 2025, ne întoarcem spre graniță și abordăm malul Tisei pentru a vizita în premieră micul oraș Bečej, amplasat la limita istorică dintre Banat și Bačka. Aici facem un tur pietonal central, apoi avansăm spre Novi Bečej, dar nu spre actuala așezare, ci spre una dintre vetrele mai vechi, Arača, unde ne întâmpină ruina Bisericii medievale Sfântul Nicolae, cu arhitectură romano-gotică specifică edificiilor franciscane. Trecem în România și ne oprim la o altă ruină, Biserica-Mausoleu a familiei Csavossy de la Bobda, un monument care își așteaptă salvatorii și restauratorii. Facem cazarea la Hotel Central din kilometrul zero al Municipiului Timișoara.

Duminică, 27 iulie 2025, nu pornim pe lungul drum spre casă până nu facem un nou tur ghidat cu prietenii iscusiți – de data aceasta la Timișoara. Cunoaștem cele mai interesante locuri ale fostei capitale culturale europene. Trecem și prin istoria mai recentă. Vizităm Catedrala Mitropolitană, Piețele Victoriei, Unirii, Libertății, Bastionul Maria Theresia, străzile pietonale, bisericile diverselor comunități.

Sosirea la Piața Operei din București este planificată pentru ora 22:00, duminică, 27 iulie 2025.

Participarea necesită înscriere în formulă electronică. Vă rog să transmiteți numele pasagerilor și adresa de facturare (vă răspund foarte repede):

Înainte de a face plata pachetului turistic, prin transfer bancar, vă rog să vă asigurați că ați citit cu atenție condițiile de călătorie și contractul-cadru al agenției, pe linkurile:

Prețul excursiei este de 340 de Euro pentru o persoană (1730 lei)și include:

  • transportul cu microbuzul/autocarul clasificat (și tot ceea ce ține de acesta), cale de 1600 km;
  • cazarea cu mic dejun pentru 4 nopți la unitățile menționate sau similare, loc în cameră dublă;
  • asistența turistică și însoțirea grupului.

Cheltuieli suplimentare care fac obiectul excursiei:

  • obiective din Carlottenburg, Kikinda, Subotica, Novi Sad (sume modice, un total orientativ de 25 de Euro);
  • turul pietonal ghidat în Novi Sad (detalii cu 3 zile înainte de plecare);
  • turul pietonal ghidat în Timișoara (detalii cu 3 zile înainte de plecare).

Vă mulțumesc frumos și abia aștept să călătorim împreună!

Inițiator și ghid: Andrei Ionel Bergheș

Site oficial: https://geoarhiva.com/ 

E-mail: geoarhiva@gmail.com 

Facebook (profil oficial, public): https://www.facebook.com/andrei.ionel.geografie/ 

Grup Facebook (public): https://www.facebook.com/groups/440001466759119 

Excursie lansată în data de 12.05.2025.

Avatarul lui Andrei Ionel