
Geoarhiva desfășoară în perioadele 16-17 mai 2026 și 23-24 mai 2026 o pereche de programe de drumeții în natură și nu numai, în Bulgaria central-nordică reprezentând Podișul Dunării și Stara Planina. Ca obiective avem atât cascadele care sunt în debitul lor maxim, cât și trasee pe creasta principală a Balcanilor. Pentru 16-17 mai ne concentrăm pe axa Emen – Veliko Tărnovo – Pasul Shipka (Buzlugea).
Participarea necesită înscriere în formulă electronică. Vă rog să transmiteți numele pasagerilor și adresa de facturare (vă răspund foarte repede):
- fie prin e-mail: geoarhiva@gmail.com
- fie pe aplicația Whatsapp (numărul de telefon este afișat în Contractul-cadru la alineatul 7.1.).
Prețul excursiei este de 590 de lei (sau 115 euro). Prețul include: transportul cu autocarul clasificat (și tot ceea ce ține de acesta) cale de circa 650 de kilometri, cazarea cu mic dejun pentru o noapte la Hotel Gurko din Veliko Tărnovo (loc în cameră dublă sau triplă), precum și asistența turistică.
Se poate achita în două tranșe: avans de 200 de lei (sau 38 de euro) la înscriere și diferența cel târziu pe data de 1 Mai 2026.
Înainte de a face plata pachetului turistic, prin transfer bancar, vă rog să vă asigurați că ați citit cu atenție condițiile de călătorie și contractul-cadru al agenției, pe linkurile:
- https://geoarhiva.com/contractul-cu-turistul/
- https://geoarhiva.com/conditii-si-recomandari-de-calatorie/
Se învârte roata autocarului: sâmbătă, 16 mai 2026, la ora 06:30, din imediata apropiere a stației de metrou DRISTOR. Întâlnirea are loc cel târziu la ora 06:20 (șase și douăzeci de minute), la adresa Bd. CAMIL RESSU, nr. 6, Bloc 2 (pe sensul spre mare), în dreptul stației de tramvai „Dristorului” a liniilor 23, 27, 49 (stația de la trotuar a liniei navetă 627).
Dedicăm prima zi cascadelor din Podișul Dunării de pe această axă, adică Zarapovo (rar vizitată), Emen (Momin Skok) și Hotnitsa. Dacă la Zarapovo avem o scurtă drumeție de maximum 20 de minute, la Emen o să mergem circa 2 ore dus-întors, dificultate A2, parcurgând o porțiune spectaculoasă din canion. La Hotnitsa, deși dificultatea rămâne A2, trebuie să aveți o condiție fizică puțin mai bună pentru a escalada pragurile canionului atât pe scările de lemn, cât și parțial pe stânca liberă (este un traseu în circuit de 45 de minute). Seara se încheie la hotel (avem și restaurant tradițional).
A doua zi, după micul dejun, plecăm spre înălțimile Munților Stara Planina și ajungem în Pasul Shipka (1200 m), punct de importanță istorică în războiul de independență de la 1877. Aici regăsim un mausoleu care se poate vizita (muzeu de istorie). Mai departe mergem spre „farfuria zburătoare” – edificiul monumental Buzludzha (Buzlugea), construit pe un vârf astfel încât să fie vizibil de la mari depărtări, din aproape toată Bulgaria. Clădirea este în stare de ruină și nu se poate vizita, însă panorama de pe vârf este impresionantă. Coborâm apoi spre biserica monumentală în stil neobaroc german de lângă satul Shipka.
Dacă ne rămâne timp și dacă întregul grup este de acord, facem o masă de prânz întârziat la un restaurant din zona pasului.
Sosirea la București (Dristor) este planificată pentru ora 22:00, duminică 17 mai 2026.
Cheltuieli suplimentare: bilet de intrare la mausoleu (modic); mesele de prânz nu sunt oficial programate (recomand pachet); cina = va fi opțională și se poate lua la restaurantul tradițional al hotelului, a-la-carte (rezervare).
Vă mulțumesc frumos și abia aștept să călătorim împreună!
Inițiator și ghid: Andrei Ionel Bergheș, Agenția de Turism GEOARHIVA
Site oficial: https://geoarhiva.com/
E-mail: geoarhiva@gmail.com
Canal YouTube: https://www.youtube.com/@geoarhiva
Grup Facebook (public): https://www.facebook.com/groups/440001466759119
Excursie lansată în data de 24.02.2026.