Geoarhiva

Travel Agency in Romania

Uzbekistan pe Drumul Mătăsii, 9-17 aprilie 2027

Posted by

·

Călătorim împreună și în grup organizat prin Asia Centrală, într-una dintre cele mai deschise și mai primitoare țări, consacrată pentru poziționarea pe relațiile comerciale dintre China și Marea Mediterană. Vizităm Tașkent, Samarkand, Buhara și Khiva, dintre cele mai importante și mai vechi orașe care adăpostesc și monumente incluse în Patrimoniul UNESCO.

Accesul în Uzbekistan pentru cetățenii români care au împlinit 18 ani:

  • Pașaport românesc valabil cel puțin 3 luni de la data intrării în țară;
  • interzis a se introduce: alcool de orice fel, substanțe narcotice/psihotrope;
  • nu este nevoie de viză pe Pașaport;
  • pentru alți cetățeni (de altă naționalitate sau minori) vă rog să întrebați în scris.

Prețul excursiei este:

  • 2150 de Euro sau 11395 de Lei pentru 1 loc, pentru confirmările (prin avans) care au loc înainte de data de 15 ianuarie 2027;
  • dincolo de data de 15 ianuarie 2027, doar pentru înscrierile cele NOI, tariful se va adapta cu cifrele dinamice ale companiei aeriene.

Calendarul plăților (pentru confirmările menționate mai sus):

  • la înscriere se poate achita un avans (rata 1) în valoare de 250 de Euro sau 1325 de Lei;
  • cel târziu la data de 15 decembrie 2026 se achită o diferență parțială de 950 de Euro sau 5035 de Lei (soldul la 15.12.2026 trebuie să fie 1200 Euro);
  • cel târziu la data de 24 februarie 2027 se achită încă o diferență de 950 de Euro sau 5035 Lei (sold final 2150 Euro sau 11395 Lei).

Prețul include:

  • transportul cu avionul în Uzbekistan și retur cu escală la Istanbul în ambele sensuri;
  • transportul cu trenul de mare viteză Tașkent – Samarkand;
  • cazarea cu mic dejun; 7 mese de prânz; un extra mic dejun în dimineața sosirii;
  • intrările la obiectivele turistice;
  • transferurile interne cu autocarul sau microbuzul;
  • ghizi locali oficiali și ghid român însoțitor.

Prețul NU include:

  • băuturi în afară de apă, alte mese nespecificate, oricare alte cheltuieli personale care nu fac obiectul în sine al contractului;
  • bacșișuri recomandate pentru ghizii locali și șoferi (spre finalul programului);
  • spectacolul de teatru ca activitate opțională;
  • asigurările specifice (storno și de călătorie, ferm recomandate).

Excursia se organizează în colaborare cu partenerii de la Exact Tours, cărora le mulțumim!

Program ziua 1 (9/10 aprilie 2027) = BUCUREȘTI – TAȘKENT:

  • ne întâlnim la ora 19:30 în Aeroportul Henri Coandă și plecăm spre Istanbul la ora 21:35 cu TK 1046. Sosim în Istanbul la ora 23:05 și continuăm apoi spre Tashkent la ora 01:15 cu TK 368;
  • aterizare la Tașkent la 07:40 (pe 10 aprilie), check-in devansat la hotel (1 noapte) și micul dejun.

Program ziua 2 (10 aprilie 2027) = TAȘKENT:

  • tur al Tașkentului, capitala vibrantă a Uzbekistanului și cel mai mare oraș din Asia Centrală, cu reperele: orașul vechi, Complexul Hazrati-Imam, Medresa Barak-Khan, Moscheea Tillya Sheykh, Bazarul Chorsu, cea mai veche piață din Tashkent, Medresa Kukeldash; Piața Independenței, Piața Amir Timur, Piața Teatrului Alisher Navoi, Monumentul Curajului, Muzeul de Arte Aplicate, Parcul și Mall-ul Tashkent City;
  • masa de prânz la un restaurant local;
  • vizită la celebrele stații de metrou, adevărate opere de artă.

Program ziua 3 (11 aprilie 2027) = TAȘKENT – SAMARKAND:

  • transfer matinal la gară pentru călătoria cu trenul de mare viteză Afrosiyob spre Samarkand, cel mai vechi oraș din Asia Centrală și fostă capitală a gloriosului Imperiu Timurid;
  • centrul istoric al Samarkandului, din Patrimoniul UNESCO, cu reperele: Mausoleul Gur-e-Amir – locul de odihnă veșnică al lui Timur Lenk și al membrilor familiei sale, Piața Registan, Moscheea Bibi-Khanym, Bazarul Siab, necropola Shah-i-Zinda;
  • masa de prânz la un restaurant local;
  • cazare pentru 2 nopți la Hotel Wellfort sau ceva similar.

Program ziua 4 (12 aprilie 2027) = SAMARKAND (local):

  • atelierul tradițional de fabricare a hârtiei din suburbia Konigil;
  • masa de prânz la restaurant tradițional de familie (punct gastronomic);
  • vizite în a doua parte a zilei: Observatorul Ulugbek, situl Afrosiab, Mausoleul Proorocului Daniel;
  • timp liber cu opțiunea de a merge la Teatrul de Costume El Merosi (opțional, circa 35 de Euro de persoană, se fac înscrieri la întânirea cu ghidul local).

Program ziua 5 (13 aprilie 2027) = SAMARKAND – GIJDUVAN – BUHARA:

  • Gijduvan – oraș renumit pentru Ceramica Buhara; atelier de olărit; atelier de copt pâine tradițională uzbekă;
  • Bukhara – Palatul Sitorai Mokhi-Khosa, reședința ultimului emir Alim Khan, astăzi muzeu de arte decorative și aplicate, care păstrează atmosfera elitei locale de la sfârșitul epocii pre-sovietice;
  • masa de prânz la un restaurant local;
  • cazare pentru 2 nopți la Hotel Paradise Plaza sau similar.

Program ziua 6 (14 aprilie 2027) = BUHARA (local):

  • Buhara, un oraș-muzeu în aer liber, cu reperele: Piața Lyabi-Khauz, Moscheea Magoki-Attori (sec. X), domurile comerciale (sec. XVI), Medresa Ulugbeg (sec. XV),  Medresa Abdulaziz Khan (sec. XVIII), Altarul Chashma Ayub (sec. XIV); 
  • atelier de gătit plov – mâncarea națională a Uzbekistanului, la prânz (masă);
  • în a doua parte a zilei: Fortăreața Ark, Moscheea Bala-Khauz, Mausoleul lui Ismail Samani, Chashma Ayub – fântâna legendară a lui Iov, Atelierele Hunarmand – lucrări de artă tradițională uzbekă.

Program ziua 7 (15 aprilie 2027) = BUHARA – KHIVA:

  • transfer pe lungul Drum al Mătăsii, prin Deșertul Kîzîl Kum cu popasuri panoramice asupra peisajelor oferite de cursul râului Amu Darya;
  • pauză de prânz la o familie uzbekă de pe traseu (punct gastronomic);
  • cazare pentru următoarele 2 nopți la Khiva, Hotel Malika Kheivak sau similar.

Program ziua 8 (16 aprilie 2027) = KHIVA:

  • tur pietonal în Khiva – partea veche (Itchan Kala) – cel mai bine conservat oraș de pe vechiul Drumul al Mătăsii, cu reperele: Fortăreața Kunya-Ark (sec. X), Minaretul Kalta-Minar (sec. XVIII), Moscheea Juma (sec. X), Muzeul Paklavan Makhmud (sec. XIV), Medresa și Minaretul Khodja (sec. XIX), Palatul și Haremul Tash-Khauli;
  • masa de prânz la un restaurant local.

Program ziua 9 (17 aprilie 2027) = AEROPORT URGHENCI – BUCUREȘTI:

  • transfer matinal la aeroport (micul dejun la pachet), zborul TK 263 la ora locală 08:10, aterizare la Istanbul la ora locală 10:30;
  • zborul TK 1039 la ora 13:20, aterizare la București la 14:35. Finalul excursiei.

Participarea necesită înscriere în format scris electronic. Vă rog să transmiteți numele pasagerilor, cetățenia, vârsta (dacă au sub 18 ani) și adresa de facturare:

  • fie prin e-mail: geoarhiva@gmail.com
  • fie pe aplicația Whatsapp (numărul de telefon +40 728 255 516 este afișat de asemenea în Contractul-cadru la alineatul 7.1.); dacă este necesar, vă rog să apelați și vocal numărul de telefon menționat, numai în cazuri de maximă urgență și la ore rezonabile.

Contractul de comercializare a serviciilor se consideră citit și semnat din momentul confirmării locurilor. Înainte de a face plata pachetului turistic, prin transfer bancar, vă rog să vă asigurați că ați citit cu atenție condițiile de călătorie, contractul-cadru al agenției, precum și acreditările, pe linkurile:

Vă mulțumesc și haideți să călătorim împreună!

Inițiator și ghid: Andrei Ionel, Geoarhiva.

Canal YouTube = https://www.youtube.com/@geoarhiva 

Cont socializare = https://www.facebook.com/andrei.ionel.geografie 

Cont socializare = https://www.instagram.com/andrei.ionel.geografie/ 

Excursie lansată în data de 18 august 2026.

Avatarul lui Andrei Ionel