Arhiva de Geografie vă aduce la mare în luna decembrie, și nu oriunde, ci pe litoralul Bulgariei, în cel mai mare oraș-port, acolo unde petrecem o seară romantică bucurându-ne de binefacerile bazinului cu apă termală (40 de grade) aflat chiar pe plaja orașului, precum și de o cină tradițională. Pe drum, urcăm în premieră la impunătoarea fortăreață de la Petrich, aflată pe o colină calcaroasă care domină localitatea Razdelna, vestigiu al Primului Țarat Bulgar. Este o zi lungă și plină de iarnă, din care rămânem cu amintiri de povestit mai departe și de repetat în iernile care vor urma.
Se învârte roata autocarului: sâmbătă, 10 decembrie 2022, la ora 06:20, din Piața EROII REVOLUȚIEI (Pieptănari) din București, deservită de stația de metrou Eroii Revoluției. Întâlnirea la autocar se face cu 20 minute înaintea plecării, la ora 06:00 (pasagerii sunt rugați să se prezinte la această oră). Ne vedem pe partea cu magazinul Flanco.
La punctul de trecere a frontierei de la Ruse facem, în ordine: pauza de toaletă, controlul Cărților de Identitate (vamal) și schimbul valutar – moneda locală este Leva – 1 BGN = circa 2,7 lei. Aveți nevoie de bani de buzunar și de 35-45 de Leva pentru a servi cina la restaurant (alte cheltuieli precise nu avem).
Obiectivele noastre:
- drumeție de dificultate mică (Clasa A) din satul Razdelna până la Cetatea medievală Petrich, circa 2 ore; pentru a efectua această drumeție nu este nevoie de experiență pe munte, ci doar de un minim de condiție fizică;
- traseu pietonal de circa 8 kilometri în orașul-port Varna, cu reperele: Catedrala Uspenie Bogorodichno, Opera de Stat, Centrul Istoric, Farul maritim, Parcul Primorski, bazinul public cu apă termală (aici facem baie în apă fierbinte, aveți nevoie de costum de baie), cina la un restaurant din zona Portului.
Ajungem la Piața Eroii Revoluției din București la ora 23:00 (nu vor fi probleme de trafic aglomerat la această oră).
Pentru a participa, vă rog să vă înscrieți folosind doar una dintre următoarele metode, la alegere:
- prin expedierea unui e-mail la adresa: geoarhiva@gmail.com
- prin expedierea unui mesaj privat spre contul Arhiva de Geografie: https://www.facebook.com/geoarhiva
- prin oricare alt canal de comunicare am stabilit de comun acord.
La înscriere se menționează numele tuturor pasagerilor și adresa de facturare. Trebuie să verificați periodic dacă ați primit mesaje noi în legătură cu excursia la care v-ați înscris.
Tariful de participare este de 200 de lei / loc și se achită prin transfer bancar.
Tariful de participare include:
- transportul cu autocarul clasificat (și tot ceea ce ține de acesta);
- asistența turistică și ghidajul.
Tariful de participare nu include:
- bilete de intrare: nu avem;
- cina la restaurant (35-45 Leva, a-la-carte);
- orice altceva nu este specificat la rubrica „tariful de participare include”.
Înscrierea și plata reprezintă acordul cu condițiile din contractul-cadru care se poate consulta aici: https://geoarhiva.com/contractul-cu-turistul/
Proiectul Arhiva de Geografie se derulează prin Agenția de Turism GEOARHIVA (organizatoare din anul 2017, cu activitate exclusiv online), Licență de Turism nr. 654 din 20.12.2021.
Andrei Ionel, Ghid Național de Turism, Atestat nr. 7063
