8 zile în Apuseni – Geoagiu Băi. 24-31 august

Arhiva de Geografie revine în sălbăticia Apusenilor cu cea de-a doua ediție a turului de august, care spre deosebire de anul trecut mai câștigă o zi de relaxare, pe cea de-a opta. Vom vizita cele mai importante atracţii ale Munţilor Trascău şi Metaliferi, dar și câteva obiective din împrejurimi. Aveţi nevoie de concediu pentru zilele […]

Cetăţile de la Vidin şi Belogradchik

Acolo unde cursul Dunării îşi schimbă direcţia spre sud-vest, orientându-se după culmile cele mai nordice ale Prebalcanilor, foarte aproape de întâlnirea graniţelor a trei state europene, întâlnim cetăţile medievale ale Vidinului şi Belogradchikului. Ambele au existat ca puncte de interes militar încă din vremea ocupaţiei romane a teritoriului, dar s-au dezvoltat şi au jucat roluri strategice îndeosebi în secolul XIV. În geomorfologie, stâncile pe care vedem astăzi lângă „micul oraş alb” (Belogradchik) se numesc martori de eroziune. Aceştia au un istoric de peste 230 de milioane de ani, atunci când Terra trecea din era Paleozoic în era Mezozoic. Eroziunea agenţilor externi (apă şi vânt) asupra conglomeratelor, gresiilor şi calcarelor de pe versantul nordic al Munţilor Stara Planina, a definitivat peisajul pe care îl putem admira astăzi, la numai 53 de kilometri de Vidin. Cele mai apropiate staţii de cale ferată sunt Dimovo (20 de kilometri) şi Oreshets (13 kilometri), ambele pe magistrala care leagă Vidinul de Vraţa şi Sofia.

Dyavolski most

„Most” este termenul care din toate limbile slave se traduce prin „pod”. Podurile otomane medievale au fost „interpretate” de creştinii invadaţi ca fiind „ale diavolului”, în special datorită tehnologiei moderne şi deosebite de la acea vreme, podul arcuit, care dădea rezultate excelente şi inspira grandoare (păreau mult prea bine construite ca să fie o simplă mână de om, astfel că „se dădea vina” pe ceva supranatural). Totuşi, podul arcuit de lângă Ardino, care traversează râul Arda, a fost proiectat de un maestru bulgar, Dimităr, la ordinul sultanului Selim I. Denumirea lui originală a fost Podul lui Şeitan şi, în fapt fiind vorba despre o reconstrucţie a vechiului pod roman care asigura continuitatea unui drum comercial secundar dintre Câmpia Traciei şi Marea Egee – părţi din Imperiul Bizantin. Acesta traversa practic de la nord la sud Munţii Rodopi, unitate cu altitudini relativ mici (dar cu un vârf de 2191 m) pe care Bulgaria de astăzi o împarte cu Grecia.

Đavolja Varoš

În partea de sud-est a Serbiei, la nici 20 de kilometri de linia de demarcaţie cu provincia Kosovo, întâlnim martorii de eroziune ai unei măguri vulcanice alcătuite din blocuri de andezit şi piroclastite metamorfozate, care formează un spectaculos relief de badlands, transformat de sârbi într-un veritabil obiectiv turistic. Suntem în Munţii Radan, subunitate a sistemului Rilo-Rodopian – care se întinde latitudinal din sudul Serbiei până în nord-estul Greciei (traversând părţi din Republica Macedonia şi Bulgaria). Activitatea vulcanică din sudul Serbiei datează din Paleogen şi Neogen (perioade ale sistemului Terţiar, care a debutat pe scara geocronologică acum 65 de milioane de ani).

Nicopole, oraşul cuceririlor

Câmpia Înaltă a Dunării, unitate de podiş, ocupă circa o treime din suprafaţa Bulgariei. Este umplută cu sedimente în timpul orogenezei alpine şi intens erodată de cursul Dunării şi de afluenţi. Unitatea domină albia Dunării cu 50-200 de metri şi se termină abrupt în lunca îngustă de pe partea dreaptă a fluviului. „Prăpăstiile” pot fi admirate de-a lungul graniţei româno-bulgare, începând de la Vidin, până la Silistra. Conectat cu oraşul-pereche românesc Turnu Măgurele prin noua linie de feribot, Nikopol (Nicopole) are puţin peste 3000 de locuitori şi o populaţie majoritară de etnie turcă. Este dispus în formă de amfiteatru, pe versantul înclinat al Câmpiei Înalte. Ne aflăm în Oblastul Plevna, la 51 de kilometri de Svishtov şi 55 de kilometri faţă de reşedinţa oblastului, Plevna.

Edificiul-monument de pe Vârful Buzlugea

Înainte de anul 1974, vârful Buzlugea (Buzludzha) avea 1441 de metri altitudine. Intervenţia umană i-a redus altitudinea oficială la 1432 de metri. Ne aflăm pe culmea principală a Munţilor Stara Planina (Balcani), care traversează Bulgaria prin centru de la vest la est. Deloc întâmplător, majoritatea evenimentelor istorice din perioada modernă a statului balcanic au avut loc chiar în aceşti munţi. Vârful aflat la câţiva kilometri de Pasul Şipca are o puternică încărcătură: aici s-a dat, pe 18 iulie 1868, ultima bătălie între rebelii bulgari conduşi de Hadzhi (Hagi) Dimităr şi Stefan Karadzha (Caragea) cu oştile otomane, în cadrul Revoluţiilor pentru eliberarea poporului bulgar de sub stăpânirea otomană. Armata acestora se formase chiar în Principatele Unite. Ulterior eliberării Bulgariei (şi a Principatelor), la 2 august 1891, avea loc la Vârful Buzlugea primul congres al socialiştilor din Bulgaria, în urma căruia s-a format Partidul Muncitoresc Social Democrat, precursorul Partidului Comunist Bulgar. Dubla semnificaţie istorică pentru comuniştii bulgari a fost decisivă pentru construirea megalomanei clădiri-monument de pe vârf, care a debutat în 1974 şi s-a finalizat în 1981.

Calea ferată Mokra Gora – Šargan Vitasi

Dacă ar fi să numărăm căile ferate cu adevărat turistice din lume, cel mai probabil două mâini ne-ar fi suficiente. Prima legătură feroviară dintre Europa Centrală şi vestul Peninsulei Balcanice (Marea Adriatică) tranzita Munţii Dinarici dinspre Belgrad, pe la Trstenik, Kraljevo, Čačak, Užice, Vardište şi Višegrad. Aceasta a fost scoasă din circulaţie în anii ’70, o dată cu mutarea drumului de fier mai la nord, pe la Zvornik, dar şi cu închiderea tuturor căilor ferate înguste în 1974. „Scurtătura” dintre Belgrad şi Užice, pe la Valjevo, apoi prelungirea spre Muntenegru, au contribuit de asemenea la decăderea, din punct de vedere economic, a celui mai important drum de fier din Peninsula Balcanică de la începutul secolului XX. Astăzi, un mic segment din acesta este valorificat în scop turistic de către Căile Ferate Sârbe – Železnice Srbije.

Vulcanul de la Racoş

Acolo unde Munţii Perşani întâlnesc Dealurile Homoroadelor, la ieşirea Oltului din cel de-al doilea defileu din cele trei pe care le-a tăiat în lungul Carpaţilor, „odihneşte” cel mai recent vulcan de pe teritoriul românesc. Acesta a erupt ultima dată în urmă cu aproximativ 683 de mii de ani, formând cele mai noi roci din Carpaţii românesti. Industria extractivă din regiune a „construit”, involuntar, cel mai educativ sit geologic din România.

Podul Mehmed Paša Sokolović

Anul 1577, 11 arce, 180 de metri, UNESCO, precum şi romanul „Podul peste Drina” din 1945 al lui Ivo Andrić – sunt reperele ce caracterizează principala atracţie a Višegradului, orăşel de vreo 11.000 de locuitori de la graniţa Bosniei cu Serbia, poziţionat în entitatea statală Republika Srpska. Bosnia a fost cucerită în secolul XV de otomani, iar islamizarea creştinilor slavi s-a petrecut în cea mai mare parte voluntar. Arhitectura otomană a fost de asemenea rapid acceptată în regiune, mai ales datorită celui mai prolific nume din domeniu – Mimar Sinan – arhitect şef şi inginer civil al sultanilor.